Treizeci de profesori din Franţa au vizitat, luni, Sibiul şi s-au întâlnit cu autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, de la care au vrut să afle mai multe despre viaţa, tradiţiile, cultura şi meşteşugurile romilor, transmite corespondentul Mediafax. Treizeci de profesori din Franţa, mulţi dintre ei foşti dascăli la Sorbona, au sosit în România într-un tur cultural, care cuprinde Curtea de Argeş, Sibiul, mai multe zone din Maramureş şi Bucovina. Luni, ei s-au întâlnit cu Florin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, de la care au vrut să afle mai multe despre viaţa romilor. Într-o întâlnire care a avut loc la Centrul Cultural al Romilor din Sibiu şi care a durat aproape două ore, francezii i-au pus lui Florin Cioabă întrebări despre modul de trai al romilor, despre cultura lor, despre sistemul de justiţie, dar şi despre meşteşuguri. Unul dintre vizitatori l-a întrebat dacă sistemul de judecată al romilor despre care a auzit poate funcţiona în acelaşi timp cu justiţia din România. "Staborul nostru - pentru că aşa se cheamă judecata romilor - nu este un sistem paralel de judecată. Aici se rezolvă probleme care ţin de chestiuni familiale, de neînţelegeri între familii. Ceea ce ţine de natură penală este rezolvat de justiţia din România", le-a spus Florin Cioabă oaspeţilor din Franţa. Sora lui Florin Cioabă, poeta Luminiţa Cioabă, le-a recitat acestora poezii în limba franceză. La finalul întâlnirii, francezii s-au declarat încântaţi de vizită, dar au spus că au stat prea puţin timp în România pentru a-şi forma o părere despre romi şi despre felul lor de viaţă. Francezii au vizitat, în centrul Sibiului, un târg al meşteşugarilor romi, şi au admirat produsele pe care le realizează manual aceştia.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 326
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Emil
Acum 11 ore
Gogu
Acum 11 ore
X-ulescu
Acum 11 ore
Gogu
Acum 12 ore
Kokos