Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Sibiul va fi repromovat la Unesco in 2012. Mai mult cu Sighisoara

Traian Deleanu
2

Refacerea dosarului Sibiului pentru Lista patrimoniului mondial Unesco este un proces prea complicat și de amploare, astfel de rerpezentanții Ministerului Culturii nu își asumă refacerea și depunerea documentației necesare mai devreme de 2012. Mai mult, reprezentanții ministerului nu au luat, încă, o decizie clară asupra modului în care Sibiul va încerca, din nou, să intre pe celebra listă: singur, împreună cu Sighișoara (a cărei cetate este deja înscrisă) sau împreună cu zonele conexe din Mărginimea Sibiului. Din răspunsul dat de ministrul Kelemen Hunor unei interpelări depuse de deputatul Mircea Cazan, însă, se poate deduce că, cel mai posibil, candidatura Sibiului va fi una de extindere a poziţiei pe care se află, acum, cetatea din Sighişoara.
”Rescrierea acestui dosar, datorită complexității, dar și a faptului că este necesară luarea unei decizii privind modul de promovare a acestuia, nu a putut fi terminată în timp util și, prin urmare, nu va putea fi promovat decât în anul 2012. Este important de reținut faptul că maniera de rescriere a dosarului trebuie corelată cu directivele operaționale, cu Strategia globală a Comitetului patrimoniului mondial, este necesară identificarea elementelor de valoare universală excepțională și formularea declarației de valoare universală, raportată la criteriul autenticității, într-o formă echilibrată și credibilă (sublinierea ministerului), ceea ce ar putea însemna, prin urmare, rescrierea dosarului ca extindere de poziţie şi nu ca nominalizare separată”, se arată în răspunsul semnat de ministrul Culturii, Kelemen Hunor.
Ministrul Hunor arată că instituţia pe care o conduce aşteaptă un acord de principiu din partea autorităţilor locale, acord care să clarifice tipul de nominalizare: „înscriere ca centru istoric independent, pe o poziţie nouă, cu o argumentaţie solidă în raport cu recomandăriloe ICOMOS; înscriere serială, în cadrul poziţiei nr. 902, cu schimbarea denumirii acesteia; înscrierea împreună cu Mărginimea Sibiului, ca poziţie singulară”, se mai arată în documentul citat.
„Ministerul Culturii, în calitate de reprezentant al Statului parte a Convenţiei patrimoniului mondial care promovează acest dosar, consideră absolut necesară o analiză deosebit de atentă a modului de promovare a dosarului şi alegerea căii cu cele mai multe şanse de reuşită”, mai semneză Kelemen Hunor. Cu toate acestea, la dezbaterea ce a avut loc la Primăria Sibiu, în această vară, pe tema Listei Unesco, ministrul, deşi invitat şi anunţat, nu a mai venit şi nici nu a trimis, măcar, vreun reprezentant.
La reuniuniea din iulie, reprezentanţii autorităţilor locale au respins ideea candidaturii alături de Mărginimea Sibiului şi au considerat, ca fiind cea mai realistă, cea a extinderii poziţiei pe care se află şi Sighişoara.

Publicitate
Publicitate
Publicitate

 

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar sibiu
    sibiu

    ar fi cazaul sa se faca ceva si pentru orasul asta, mai ales ca acum ne laudam ca avem si ministru, is chiar curios daca o sa se vada niste fonduri si la noi, cum se vad la alba, brasov, mures, valcea si alte orase din jur portocalii

    0
    0
  2. Avatar sibiu
    sibiu

    ps. nu-i nicun atac politic, romanul isi merita soarta daca in 20 de ani nu o facut decat sa ii roteasca pe scursorile din politica, si se pare ca la alegerile viitoare o vom lua de la capat, ca aia pe acre acum cativa ani i-am schimbat din cauza ca faceau ce fac astia acum s-au curatat

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate