E ora 13 iar parcarea Sălii Transilvania e plină. Parcă e zi de meci. De curiozitate bag capul pe uşa din spate, poate mă dumiresc după zgomot ce s-o fi jucând de e atât de multă lume. Că baschetul încă nu a început iar corporatiştii joacă fotbal mai către seară. Se aude parchetul scârţâind dar nimic din zgomotul tribunei atât de cunoscut. Nu reuşesc să îmi înfrân curiozitatea şi bag capul pe uşă. O mână de puştani joacă handbal.
Tocmai ce s-a terminat turneul de pregătire pentru echipele de handbal băieţi – juniori. Nu că ar interesa pe foarte multă lume ce sporturi fac tinerii noştri sau ce performanţe au. Dacă nu eşti în prima ligă, nu exişti. Turneul a fost organizat de Clubul Sportiv Şcolar Sibiu şi Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport. Din nou, dacă nu a fost organizat de FRF sau de FRB nu a interesat pe nimeni. Şi, probabil, cei 20 de oameni din tribune erau taţi, fraţi, surorile sau mămicile tinerilor care jucau de mama focului în teren. Galeria Sibiului era compusă din doi puşti care suflau de mama focului în nişte vuvuzele improvizate. Nu că ar fi contat pentru cei din teren, şi totuşi? Cum ar fi dacă şi tinerii sportivi sibieni ar juca cu public? Dacă ar simţi freamătul tribunelor, susţinerea galeriei? Parcă le-ar creşte aripile mai devreme, nu?
Să ne întoarcem la meci. E ultimul meci al turneului iar Sibiului a bătut tot până acum. Opozanţii, echipa de juniori din Făgăraş, o nucă tare. Prima repriză e fără istoric, cum spun cronicarii sportivi. Mânjii sibieni zburdă prin apărarea Făgăraşului şi înscriu gol după gol. Schemele de atac parcă merg ca unse iar nici apărarea nu greşeşte prea des. La pauză, Sibiul conducea cu 25-16. Prea tineri ca să îşi dea seama că nu e bine să te relaxezi înaintea ultimului fluier, sibienii intră în teren ca nişte câştigători. Iar Făgăraşul se suie pe ei. Gol după gol iar scorul de pe tabelă începe să fie tot mai strâns. Momentul de panică în teren începe să fie tot mai vizibil. Sibienii greşesc tot mai des, comit paşi, ratează pe contraatac în situaţie de unu la unu iar nervii se întind tot mai tare. Arbitrii nu ţin cont să sunt la un meci de juniori. Handbaliştii trebuie să înveţe de mici că sportul acesta nu este balet. Alături de rugby este, poate, cel mai dur sport de echipă. Şi fluieră ca şi cum ar avea în faţă adulţi. Cu doi eliminaţi pentru două minute, sibienii încearcă să ţină piept tăvălugului şi le iese. Profită de două greşeli ale adversarilor, aflaţi în superioritate şi marchează pe contraatac după care totul revine la normal. Momentul de panică a trecut, liniştea se reinstalează în sânul echipei şi încep din nou să joace. Par că nu se au ca fraţii. Se ceartă între ei, îşi reproşează unul altuia greşeli de joc. Dar în faţa atacantului se lipesc doi câte doi ca un zid de netrecut. Cad, se ridică. Se lovesc de adversar, rămân fără aer, sar pe aruncare fără să se gândească la contactul cu podeaua care, vă asigur, nu e deloc plăcut. Dar zâmbesc. Oricât de încrâncenaţi s-ar apăra, sportul le pune o luminiţă în ochi. Eşti cineva în momentul în care intri pe teren. Mai bine spus, eşti altcineva. Imaginaţia sportivului nu are limită. Iar când intri pe teren atât de tânăr fiind, cu vise de performanţă, cu răbdare dar şi cu dorinţă, limita e cerul, cum spun, repet, cronicarii sportivi. Dar dacă ceva e păcat, e că noi, comunitatea, nu ştim să ne sprijinim tinerii. Să fim alături de ei indiferent de miza jocului, indiferent de sportul pe care îl practică. Sunt tinerii noştri şi merită tot ajutorul pe care îl putem da. Chiar şi o oră pe care o vedem pierdută dar pe care o câştigăm fiindu-le alături. Şi da, CSŞ Sibiu a câştigat turneul de pregătire. Iar campionatul începe în 19 septembrie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Galeria Sibiului , Sălii Transilvania , Iar Făgăraşul , Clubul Sportiv Şcolar Sibiu , Direcția Județeană
Vizualizari: 304
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ciao
Acum 1 oră
Marian Budrala
Acum 2 ore
Q
Acum 2 ore
Ron
Acum 2 ore
Gicu