Şoimii Şatrei s-au întors în Sibiu. De două ori mai talentaţi şi de două ori mai hotărâţi să-şi ducă treaba la bun sfârşit. După pictura de 63 de metri pătraţi din primăvară, vine una şi mai mare chiar pe zidurile exterioare al Galeriei de Artă Contemporană.
Azi au început munca şi toată ziua au stat în cocoţaţi în vârf de macara, pe strada Tribunei. „Aceasta este a doua parte a proiectului început în primăvară. Aşa a fost înţelegerea, mai întâi în interior şi acum pe exterior. Va fi o lucrare care îmbină foarte multe stiluri şi idei dar care se va potrivi perfect conceptului de Galerie de Artă Contemporană din Sibiu. O să vedeţi săptămâna viitoare ce va ieşi exact”, au declarat Şoimii Şatrei pentru Turnul Sfatului.
În primăvară Şoimii au realizat o pictură cu dimensiunile de 7 metri pe 9 metri, o reinterpretare a tabloului „Masacrul incocenţilor” de Peter Bruegel cel Bătrân (1525-1569). Diferenţa consta în personajele mitologice şi fantastice, situaţiile hilare şi ciudăţeniile văzute de Şoimi. Înatreaga creaţie inspira voie bună şi veselie şi lasa loc de interpretare.
Conducerea Muzeului Naţional spunes la acel moment că urmează ca astfel de picturi să apară pe clădiri mari şi importante din Sibiu. „O să mă căznesc să începem în Sibiu să colorăm şi clădiri după modelul oraşului Berlin”, a mai declarat Sabin Luca.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Artă Contemporană , Sabin Luca , Turnul Sfatului , Conducerea Muzeului Național B , Peter Bruegel , Şoimii Şatrei
Vizualizari: 1085
Ultimele comentarii
Acum 25 minute
Barosanu
Acum 29 minute
Cocovean din Fântânele( Cacova Sibiului după numele istoric încă destul de folosit)
Acum 1 oră
Ion Iliescu (RIP)
Acum 1 oră
Sa mori tu ?!
Acum 2 ore
Ion