Politica romaneasca pe calea nebuniei?

Te cruceşti. Consternare. Iată unele din sentimentele ce te încearcă văzând ce se petrece în ultima vreme în politica românească. Dacă aş încerca o explicaţie, aş sintetiza brutala şi haotica turbulenţă în jurul unui singur fenomen : lupta nebună, acerbă pentru pârghiile puterii. Într-o stare de criză, cu probleme dintre cele mai grele cu care poate fi confruntată ţara, societatea, te-ai fi aşteptat, în sfârşit, la o atitudine responsabilă a politicienilor. În principiu nu e condamnabilă dorinţa de a te afla la putere. Pentru a fi însă credibil, trebuie să arăţi opiniei publice de ce ? Cu alte cuvinte, în cazul dat al situaţiei noastre actuale, să oferi soluţii reale, concrete şi convingătoare ale tentativei ieşirii din criză, mai bune, mai convingătoare decât le au cei ce deţin acum puterea. Nu dă Dumnezeu zi, oră, ba chiar minut să nu auzi pe canale strigăte de jos guvernul, jos preşedintele. Nu mă refer la oamenii ieşiţi în stradă, în bună parte încercaţi de măsurile guvernului şi care, justificat, se raportează la situaţia şi necazurile lor concrete, ci la politicieni. Este cazul să subliniem : nimeni nu te obligă să devii politician. Dar odată intrat în politică trebuie să-ţi asumi responsabilitatea actului, a acţiunii tale, pe faţă, sincer, conştient de covârşitoarea importanţă a fiecărui gest, a fiecărui cuvânt, a fiecărei atitudini, convins de faptul că prestaţia ta politică poate avea o înrâurire asupra devenirii ţării tale, a poporului tău.
Ar fi fost de aşteptat deci ca strigătele de demolare să nu se cantoneze numai în aspectele critice la adresa actelor puterii ci să ne pună pe masă proiecte şi măsuri convingătoare, mai bune. Poate niciodată în ultimele două decenii n-a devenit mai actuală, mai presantă de altă parte, necesitatea ca la rândul său, cetăţeanul de rând să judece cumpănit şi obiectiv valoarea prestaţiei politicianului. Să o raporteze nu numai la situaţia sa personală de moment ci la situaţia de ansamblu a societăţii, cu proiecţie în perspectivă. Aş da un exemplu : fiecare dintre noi să răspundem la întrebarea cum ar fi mai bine, să se fi menţinut sau chiar să fi sporit nivelul cheltuielilor sociale ( salarii, pensii, indemnizaţii etc.) în condiţiile în care, neavând resurse de acoperire din veniturile economiei, să le asigurăm din împrumuturi tot mai apăsătoare atât pentru noi cât şi pentru generaţiile de mâine, sau să se restrângă cheltuielile creind condiţii de relansare economică ? Problema nu se raportează la un politician sau altul, la un partid sau altul. Problema se raportează la ţară, la noi, toţi cetăţenii. Noi să dăm în primul rând un răspuns. Se spune, pe eşichierul politic de stânga : da, dar soluţia nu este să reduci cheltuielile ( respectiv veniturile) tuturor ci numai ale celor avuţi. Indiscutabil, o echilibrare echitabilă a veniturilor ( din bugetul statului) este evident necesară, dar numai cu ea nu se rezolvă problema decalajului flagrant de acum între producţie ( venituri) şi cheltuieli. Pe extrema dreaptă se marşează la micşorarea la limită a sarcinilor fiscale în ideea relansării economice. Da, dar sarcinile sociale, salarii, pensii, trebuie plătite de undeva, la zi, lunar, ele nu aşteaptă probabila relansare economică. Aceasta este ecuaţia dificilă căreia politicienii trebuie să-i găsească soluţia, iar cetăţenii să-i judece, să-i aprecieze în funcţie de modul ei de rezolvare nu la nivel individual ci la nivelul intereselor generale ale ţării. Cu deplină responsabilitate de ambele părţi.
Ce vedem însă că se petrece în câmpul politic românesc este mult prea departe de seriozitatea şi stringenţa acestui obiectiv. Dimpotrivă, atitudinea, cu deosebire a celor din opoziţie devine cu fiecare zi ce trece tot mai scandaloasă. Exemple cu duiumul. Reprezentanţii de frunte ai opoziţiei, PSD şi PNL se întrec în a-şi adjudeca accesul la putere, însoţit de cele mai murdare, de cele mai grave injurii şi denigrări la adresa adversarilor. Premierul Emil Boc este făcut în fel şi chip, doar după gratii nu este încă trimis ca preşedintele Băsescu. Apelativele, invectivele se coboară la un nivel absolut incalificabil. Un adevărat dezmăţ verbal în totul nepotrivit şi inadmisibil la nivelul minimal al dezbaterii politice. Sunt stimulaţi de acea parte a populaţiei care pur şi simplu jubilează alături de ei în jargon asemănător. Dispare orice urmă de critică realistă. Nu numai unele canale de informaţie şi analiză cum sunt cele trei renumite - pe acest tronson - posturi de televiziune, dar incinta parlamentului însăşi, în interfaţa sa publică, a devenit scena grotescă a dezmăţului politic. Adeseori ţi-e silă să-i mai urmăreşti.
De asemenea, demagogia fundată pe populism, pe goana după aderenţă, pune în cumpănă orice demers pozitiv. Cu toţii am urmărit încrâncenarea în jurul valorii punctului de pensie. Nu fondul problemei i-a preocupat, adică capacitatea bugetului de a satisface cererile maximale, ci reverberaţia la public, în care scop recurg la atitudini teatrale, ilariante ca părăsirea sălii la votul unei legi atât de importante. Iar dacă s-ar adeveri înţelegerea cu puterea, sau tentativa unei atari înţelegeri pe această temă, privind cumpărarea unei asemenea atitudini pe bani, faptul ar constitui o lovitură dură, o palmă grea pe obrazul pensionarilor.
Mai mult. Lucrurile au evoluat la nivel parlamentar până la a se da în judecată. Ponta pe Anastase, Anastase pe Ponta. Dacă acuzaţiile ce îşi aruncă se vor dovedi a fi reale, vom asista la dezvăluirea mai mult decât penibilă a unor atitudini elementar incompatibile cu responsabilitatea publică. Să-ţi acoperi chiulul dând cartela ta de vot altcuiva, un vot fals, sau să numeri voturi inexistente şi, pe ambele variante, să adopţi legi. Nimic mai grav.
Orice om cu o bună judecată se întreabă : ce o fi de fapt în spatele acestei prestaţii politice mizerabile ? Răspunsul vine destul de uşor : nu neaparat incapacitatea ci INTERESELE. Ale lor, împletite sau subordonate intereselor oligarhice. De câtăva vreme procuratura, organele de cercetare, au scos la iveală dosare penale consistente în care sunt implicaţi mogulii, greii oligarhici. Au fost imaginate o multitudine de mijloace şi metode de obstrucţionare, de tergiversare a rezolvării lor în justiţie. În ultima vreme pare că laţul se strânge. Se pare că numai accesul la putere i-ar mai putea salva. Cazul relaţiei Vîntu-Geoană ( preşedinte) este absolut ilustrativ în acest sens. Cu accesul la putere s-ar împuşca doi iepuri : un somn (ne)penal liniştit, dar şi asigurarea pe mai departe a subordonării intereselor generale ale societăţii intereselor lor. O miză care-i domină până la nebunie. Împreună cu ei şi pe politicienii figuranţi, aruncaţi în faţă.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi