Pompierii sibieni au avut mult de furcă în această noapte după ce un atelier de prelucrare a crucilor din lemn din Cimitirul Municipal a luat foc. Pompierii au fost anunţaţi de izbucnirea incendiului în jurul orei 0 şi 10 minute. Cele două autospeciale au pornit imediat spre locul incidentului iar în circa 20 de minute au reuşit să stingă flăcările. În incendiu au ars două generatoare de curent precum şi materiale şi piese pentru prelucrarea crucilor. De asemenea, au fost mistuite de flăcări toate documentele din interiorul atelierului precum şi o drujbă, şase flexuri şi mobilierul de birou. După verificări, pompierii cred că incendiul a pornit din cauza unui burlan încins şi montat în apropierea materialelor combustibile.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Cimitirul Municipal
Vizualizari: 314


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Alzara 1918
Acum 7 ore
Gheorghe Ion
Acum 8 ore
Forest Gump
Acum 9 ore
Che
Acum 10 ore
Kukuruku