Şase dintre cele 11 persoane din Mediaş, judeţul Sibiu, reţinute sub acuzaţia de trafic de droguri de risc au fost arestate, vineri, pentru 29 de zile, de magistraţii Tribunalului Sibiu, iar celelalte cinci persoane au primit interdicţia de a părăsi localitatea, transmite corespodentnul Mediafax.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Tribunalul Sibiu, după zece ore de audieri, care au avut loc în noaptea de joi spre vineri, magistraţii au decis ca şase dintre cele 11 persoane din Mediaş, reţinute pentru trafic de droguri şi asociere la o reţea infracţională, să fie cercetate în arest preventiv. "În urma deliberărilor, s-a dispus arestarea preventivă a şase din cele 11 persoane pentru o perioadă de 29 zile, fiind emise mandate, iar faţă de cinci dintre inculpaţi s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Mediaş pe o durată de 30 de zile", se arată în comunicatul citat. Potrivit sursei citate, cele şase persoane arestate sunt cercetate "pentru comiterea, în cursul anului 2010, a infracţiunilor de constituire, sprijinire şi aderare la grup infracţional şi trafic de droguri de risc”. Printre cele şase persoane se află şi presupusul lider al grupării, Horaţiu Potra, fost ofiţer în Legiunea Străină. Acesta este cercetat şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiei, întrucât, la percheziţie, oamenii legii au găsit arme de foc cu glonţ pe ţeavă. Atât cei şase inculpaţi arestaţi, cât şi procurorii DIICOT pot face recurs la decizia Tribunalului Sibiu, recursul urmând să se judece la Curtea de Apel Alba Iulia.
O grupare infracţională specializată în trafic de droguri, care funcţiona după principiile unei structuri paramilitare a fost drestructurată de procurorii DIICOT, în urma mai multor percheziţii făcute în judeţele Sibiu şi Mureş, în timpul cărora a fost descoperită o fermă unde era cultivat cannabis. Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, miercuri au fost făcute 20 de percheziţii domiciliare în localităţile Sibiu, Mediaş, Blăjel şi Zagăr (Mureş), iar 16 persoane suspectate de trafic de droguri de risc au fost ridicate pentru audieri.
Conform sursei citate, în cursul anului 2010 inculpaţii au cultivat, preparat, deţinut, transportat şi comercializat în judeţele Sibiu şi Mureş cantităţi mari de cannabis, obţinând venituri importante. Plantele de cannabis erau cultivate la o fermă agricolă din comuna Zagăr, judeţul Mureş, aparţinând unei societăţi comerciale din Mediaş şi avându-l ca asociat pe liderul grupării, Horaţiu Potra, cu dublă cetăţenie, română şi franceză. În cadrul fermei era amenajat un laborator clandestin de cultivare şi preparare a canabisului.
Potrivit unor surse judiciare, liderul grupării de traficanţi de droguri din judeţul Sibiu, Horaţiu Potra, este fost ofiţer în Legiunea Străină Franceză, la percheziţii acesta fiind găsit dormind cu un pistol cu glonţ sub pernă. În urma acţiunii au fost confiscate haşiş, un kilogram de cannabis, instrumente de cântărire şi porţionare şi o instalaţie artizanală pentru creştere artificială a canabisului, se mai arăta în comunicatul DIICOT. De asemenea, anchetatorii au mai ridicat diferite arme de foc, arme albe, dar şi echipament militar. "La percheziţii s-au mai găsit şase bastoane telescopice, un detector de metale, două teleobiective, trei staţii de emisie-recepţie, trei binocluri militare, două telescoape, un dispozitiv de supraveghere, un baston cu electroşocuri, in dispozitiv cu electroşocuri, un dispozitiv electric cu ultraviolete”, se preciza în comunicat. De asemenea, procurorii au stabilit că gruparea infracţională era organizată şi funcţiona după principiile unei structuri paramilitare.
Cele 16 persoane au fost audiate de miercuri după-amiază şi până joi dimineaţă, când pentru 11 dintre ele s-a dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Criminalitate Organizată , Horaţiu Potra , Tribunalului Sibiu , Apel Alba Iulia , Tribunalul Sibiu , Legiunea Străină , Legiunea Străină Franceză
Vizualizari: 387
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Adi Gliga
Acum 9 ore
Calitate nu cantitate
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
Nemo
Acum 10 ore
Ion Iliescu