Sâmbătă,
13.09.2025
Parțial Noros
Acum
25°C

Exemplu in uniforma

Am cunoscut-o acum câteva zile pe singura doamnă din batalionul călare al Jandarmeriei Române. N-ai fi zic că e cine ştie ce van Damme. Finuţă, machiată uşor, cu părul prins în coadă şi foarte amabilă. Dar să te ferească să fii vreun ultras beţiv şi să dai ochii cu ea. Probabil că priveam prea insistent şi prea neîncrezător când ne povestea despre viaţa batalionului călare al Jandarmeriei. Când povestea cum din 30 de zile ale lunii, în cel puţin 25 au intervenţii călare. Cum sunt chemaţi prin te miri ce cartiere mărginaşe ale Bucureştiului „unde nici cu maşina nu poţi ajunge”. Eram curios să îmi povestească modul în care decurge o intervenţie. Ultimul exemplu concludent, meciul dintre Rapid şi Dinamo. Unitatea călare a fost solicitată să intervină când forţele de ordine chiar nu mai reuşeau să stăpânească ultraşii. „Am intrat printre maşini, direct între ei. Am dat o dată pinteni calului, s-a ridicat în două picioare, şi au dispărut”. Asta după ore de stat în soare, în gaz lacrimogen, cu echipament de câteva zeci de kilograme pe ei, înarmaţi cu pinteni, o cravaşă lungă de vreun metru şi ceva şi groasă cât un deget şi călare pe cal. O femeie! Acum aş putea paria că îl pune pe Moroşanu la podea în mai puţin de 30 de secunde, aşa drăguţă cum e ea. Dar altceva vroiam să vă povestesc. Ea a fost pusă în situaţia de a renunţa la echivalentul funcţiei de locotenent-colonel pe care o are acum la cea de căpitan, ca să poată rămâne în acel batalion, în urma restructurărilor din poliţie. Adică, după ani buni de muncă, într-un loc ce necesită o ultra-specializare, să renunţe de bunăvoie la ceea ce i se cuvine de drept. Că nu e deloc uşor să lucrezi într-o structură de intervenţie, asta o ştie oricine. Dar pentru asta, nici ea, nici colegii ei nu aruncau cu chipiurile pe jos, nu huiduiau şi nu înjurau reprezentanţi ai altor instituţii ale statului. Sincer, m-am îndrăgostit de demnitatea jandarmilor şi de pasiunea cu care îşi fac meseria. Deşi pe bani puţini, deşi urgisiţi la fiecare intervenţie. Mulţi poliţişti ar avea de învăţat de la ei. Că sunt tot o Mărie, dar cu altă pălărie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 356

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus