Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Sibiu a anunţat astăzi că plecarea delegaţiei la mitingul din Capitală a fost contramandată din respect pentru pierderea suferită de preşedintele Traian Băsescu, apreciind că nemulţumirile pot fi făcute publice şi după încheierea funeraliilor Elenei Băsescu.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de sindicat, Biroul Executiv al SIP Sibiu s-a reunit, luni, în şedinţă şi a decis contramandarea participării la mitingul care va avea loc în Bucureşti.
"Luând cunoştinţă de pierderea produsă prin decesul mamei domnului preşedinte Traian Băsescu, s-a hotărât contramandarea deplasării delegaţiei din judeţul nostru la mitingul de protest din data de 5 octombrie. Apreciem că nemulţumirile noastre, cunoscute de altfel de Instituţia Prezidenţială, pot să fie cauza unei mişcări de protest şi după ce se vor fi terminat ceremoniile specifice unor asemenea evenimente triste", se arată în comunicat.
Sindicaliştii din Sibiu consideră că nu e momentul oportun pentru a manifesta în aceste clipe şi a-şi striga nemulţumirile şi reproşurile şi îi transmit condoleanţe şefului statului.
Aproximativ o sută de sindicalişti din SIP, care aparţine de Federaţia Educaţiei Naţionale, ar fi trebuit să plece, marţi dimineaţă, la mitingul de protest de la Bucureşti.
Pe de altă parte, aproximativ 170 de profesori din Harghita, afiliaţi Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), au plecat, în noaptea de luni spre marţi, către Capitală, pentru a protesta alături de ceilalţi dascăli din ţară.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Federaţiei Sindicatelor Libere , Traian Basescu , Federaţia Educaţiei Naţionale , Federației Educației Naționale , Instituţia Prezidenţială , Biroul Executiv , Elenei Băsescu
Vizualizari: 503
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Ron
Acum 4 ore
Mariana Deacu
Acum 4 ore
BittDanman
Acum 4 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 4 ore
Gheo Poplaceanul