Marți,
19.08.2025
Partial Noros
Acum
22°C

Jazzul cel mai putin conventional: Jazz & More

De știați că jazzul este, prin definiție, un gen de muzică total necomercial, veniți la Festivalul Jazz & More să vedeți noul val: unul în care linia melodică plutește alături de hazard. Azi începe a șasea ediție a Festivalului Jazz & More de la Sibiu.

17 formații din opt țări se reunesc timp de trei zile. Reunesc este cuvântul cel mai potrivit, din moment ce mulți dintre muzicieni își găsesc pe scena Teatrului Gong, locul de desfășurare al Festivalului, unul din puținele locuri în care se întâlnesc în respectivele formule.
”Am încercat, totuși, ca nu toate concertele să aibă o muzică abstractă. Chiar și așa, pentru spectatorul nefamiliarizat cu free-jazzul, impactul va fi destul de puternic. Muzica promovată în cadrul Jazz & More este dincolo de jazzul din mainstream, de cel comercial. La noi se merge pe un traseu al unei continue improvizații”, dezvăluie directorul Festivalului, Mircea Streit, din ars poetica evenimentului.
Probabil dintre cele mai așteptate recitale al ediției din anul acesta este cel al Tom Rainey Trio (foto), de duminică seara. Sunetul adus pe scena de la Sibiu este cel al noului val din New York, botezat ”down town free jazz”. La fel de interesant se anunță și proiectul vienezilor de la Speaker Corners. ”Chitaristul venit din zona rockului imprimă o nouă față jazzului improvizat”, spune Streit.
Iar de credeți că nu se poate mai mult, mergeți și la jam-sessionurile programate către miez de noapte, în Atrium Cafe: artiști care nu s-au mai întâlnit niciodată vor conversa direct pe scenă, prin improvizații.
Fiecare zi a festivalului începe de la ora 17.00, pe scena Teatrului Gong. Numărul spectatorilor așteptați este între 150 și 200, în fiecare zi. ”Nu este un Festival în care mergem pe cantitate. Aici nu vorbim de divertisment, vorbim de cultură”, cataloghează Streit.
Festivalul Jazz & More a fost cel mai bine cotat proiect în domeniu la concursul organizat de Administrația Fondului Cultural, primind 99 de puncte din 100 posibile și, prin urmare, cea mai mare finanțare, de 29.000 de lei. Cu toate acestea, Festivalul nu a fost inclus și în agenda culturală finanțată de Primăria Sibiu. Prețul unui bilet pentru o zi este de 35 de lei, iar abonamentul pe cele trei zile este de 80 de lei. Pensionarii, elevii și studenții beneficiază de reduceri.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

primsb

Acum 14 ani

De ce mintiti \"in fals\"? Primaria nu a dat BANI insa i-a pus la dispozitie d-lui Streit (care are un nume predestinat, in germana Streit=cearta!) in titlu gratuit aparatura de sunet si scena-care altfel ar fi costat la randul ei destul de multi bani. Insa fiecare spune in presa ce vrea el, iar presa inghite toate minciunile pe nemestecate.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus