Miercuri,
19.03.2025
Cer Senin
Acum
4°C

Vescan despre “Carul cu boi" de 155.000 de euro: nu va fi niciodata instrainat de Romania

Joi de la ora 13:00 în Salonul de Muzică din Palatul Brukenthal va avea loc evenimentul predării cu titlu de împrumut a tabloului Car cu boi de Nicolae Grigorescu, în vederea expunerii în Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu. Lucrarea a fost achiziţionată pe data de 30 septembrie 2010 de către Mircea Simion Vescan, om de afaceri din industria gazieră, pentru suma de 155 000 de Euro.

Iniţiativa lui Mircea Vescan reprezintă o practică mai puţin întâlnită printre colecţionarii din momentul actual, activi în România.

Mircea Vescan a declarat: "Este prima dată când achiziţionez o asemenea operă; sunt bucuros să fiu unul dintre cei care pot deţine acest tablou şi voi face toate demersurile pentru a mă asigura că nu va fi niciodată înstrăinat de România".

Evenimentul se bucură de prezenţa în calitate de invitat de onoare şi de susţinător al valorilor româneşti în lume a domnului Varujan Vosganian, Prim-Vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România şi o personalitate marcantă a societăţii româneşti. Vor mai fi prezenţi alături de Mircea Vescan, prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca, Directorul General al Muzeului Naţional Brukenthal, Alexandru Baldea, Directorul Casei de Licitaţii Artmark şi Ioana Cristea, Şefa Secţiei de Artă în cadrul Muzeului de Artă al Municipiului Bucureşti.

Mircea Vescan (52 ani) este Director General şi acţionar majoritar al Armax Gaz Mediaş, preşedinte al Patronatului Român al Gazelor şi membru fondator al Federaţiei de Petrol, Energie şi Gaze din România. De asemenea, Mircea Vescan este preşedinte şi fondator al Asociaţiei "Muntele Athos – Schitul Prodromu", ce îşi propune să readucă în atenţia publicului valorile religiei ortodoxe.

Evenimentul va fi urmat de un cocktail în Sălile de Expoziţii Temporare din curtea a doua a Palatului Brukenthal.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

un sibian

Acum 14 ani

povesti nemuritoare...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus