Sâmbătă,
16.08.2025
Partial Noros
Acum
32°C

ITM: firmele care vin de bunavoie la control scapa de amenzi in 2010

Un procent de 43 % dintre firmele sibiene nu au fost niciodată controlate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), din cauza lipsei de personal, fapt ce l-a determinat miercuri pe şeful ITM Sibiu, Francisc Torok să anunţe o măsură fără precedent, invitându-i la sediul instituţiei pe patronii care au scăpat de controale, cu promisiunea că nu vor fi amendaţi în 2010 chiar dacă au încălcat legea, informeaza Agerpres.

"Acord o clemenţă în 2010 firmelor care vin de bunăvoie la sediul ITM pentru control. Noi vom acorda chiar consultanţă gratuită acestor firme, după care le dăm un termen ca să îndeplinească măsurile pe care le vom stabili. Până acum nicio firmă nu a venit de bunăvoie la sediul ITM", a spus şeful ITM Sibiu. Acesta recunoaşte că 43 % dintre agenţii economici din judeţ, ceea ce înseamnă 3.940 firme, nu au fost niciodată controlate, pentru că la ITM lucrează doar 34 de inspectori de teren, număr insuficient la câte sarcini de serviciu au. Din cele aproape 4.000 de firme necontrolate niciodată, mai mult de jumătate, adică 2.100 de firme, au doar un angajat, iar 10 la sută din total nu există la sediul social anunţat. ITM Sibiu se confruntă cu două noi fenomene în ultima perioadă: pe de o parte firmele mici, cu un singur angajat, amendate de ITM preferă se desfiinţeze şi să se reînfiinţeze sub un alt nume, pe de altă parte, în ultimele două săptămâni, zilnic, un număr de 5 noi agenţi economici se înfiinţează în judeţul Sibiu, fiecare cu un singur angajat.

În judeţul Sibiu, 80 la sută din totalul agenţilor economici sunt microîntreprinderi, cu maximum nouă angajaţi. Un procent de 41 la sută din populaţia judeţului Sibiu, adică 175.105 persoane sunt angajate la 1.784 firme, care plătesc impozitele la zi. În judeţul Sibiu există în prezent puţin peste 100.000 de salariaţi în mediul privat.


COMUNICATUL ITM SIBIU:

COMUNICAT   DE   PRESĂ


          În perioada mai – decembrie 2010, la iniţiativa Inspecţiei Muncii Bucureşti, se desfăşoară Campania Naţională privind verificarea şi conştientizarea angajatorilor privind respectarea cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă în laboratoarele de analize medicale din cadrul unităţilor sanitare.

          Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recunoscut că riscurile biologice reprezintă o problemă importantă pe plan internaţional. La locurile de muncă din unităţile sanitare s-a constatat că principalul factor de risc este cel legat de expunerea la agenţi biologici.

          În toate laboratoarele medicale (de sănătate publică sau de diagnostic clinic în ambulatorii, spitale etc.), trebuie asigurat un set de măsuri de protecţie împotriva expunerii la agenţi biologici. Deoarece niciun laborator nu are control complet asupra probelor pe care le primeşte, personalul din laborator poate fi expus la agenţi biologici din grupuri de risc neprevăzute. Această posibilitate trebuie luată în considerare când se elaborează planurile de prevenire şi protecţie.

          Potrivit prevederilor H.G. nr.1092/2006, privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici în muncă, pentru orice activitate susceptibilă să prezinte un risc de expunere la agenţi biologici, angajatorul trebuie să determine natura, nivelul şi durata de expunere, pentru a se putea stabili măsurile ce trebuie luate.


OBIECTIVELE ACŢIUNII

Conştientizarea angajatorilorîn ceea ce priveşte necesitatea asigurării şi respectării prevederilor legale în vederea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor, pentru securitatea şi sănătatea lor, rezultate sau care pot să rezulte din expunerea la agenţi biologici;

Conştientizarea lucrătorilorîn ceea ce priveşte riscurile activităţilor care implică manipularea agenţilor biologici;

Verificarea măsurilorluate de angajator, pentru:

-      protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor;

-      eliminarea sau ţinerea sub control strict a factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională;

-      asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare desfăşurării activităţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.


ETAPELE ACŢIUNII

1.     În luna aprilie s-auprogramat întâlniri cu reprezentanţi ai unităţilor de sănătate şi asistenţă socială din judeţ (manageri, lucrători desemnaţi, serviciu intern de prevenire şi protecţie, serviciu extern de prevenire şi protecţie, reprezentanţii lucrătorilor).

2.     În luna mai s-audesfăşurataceste întâlniri(la cele două întâlniri au participat 42 de reprezentanţi de la 20 de unităţi. Au fost prezenţi reprezentanţi de la 3 publicaţii scrise, 2 televiziuni şi 1 post radio). S-au distribuit materiale informative şi chestionarele pentru evaluarea laboratoarelor.

3.     În perioada iulie – octombrie s-au efectuat controale la unităţile de sănătate şi asistenţă socială - laboratoarele de analize.

4.     În luna octombrie au loc întâlniri de  analiză privind rezultatele controalelor.

5.     Raportarea finalăcătre Inspecţia Muncii Bucureşti se va face în cursul lunii decembrie.


CONCLUZII ÎN URMA CONTROALELOR EFECTUATE

Au fost controlate un număr de 24 unităţi sanitare care au în structura organizatorică laboratoare de analize medicale, cu un număr total de 4188 salariaţi din care 260 sunt încadraţi în laboratoare. Au fost constatate 80 de deficienţe şi au fost dispuse 128 măsuri

Deficienţefrecvent constatate:

lipsă evaluare riscuri sau evaluare incompletă (ex. pentru sterilizare, spălătorie, grupuri sensibile);
lipsă măsuri de prevenire a incendiilor şi electrocutărilor: lipsa sistemelor de alarmă, cabluri electrice prea lungi care atârnă pe pavimente;
lipsa verificărilor periodice pentru echipamentele de muncă (ex:ISCIR pentru autoclave,verificări metrologice la centrifugi, pupinele, hote de siguranţă biologică);

Ølipsa buletinelor de verificare a rezistenţei de dispersie a prizelor;  
Ølipsa semnalizărilor de securitate şi sănătate(risc agenţi biologici, ieşiri luminoase;
Ølocuri de muncă la care lipsesc instrucţiunile proprii (centrifugă, autoclav);
Ølipsa sau aplicarea necorespunzătoare a măsurilor privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor;

Ølipsa instrucţiunilor privind transportul probelor biologice, dezinfecţia (lipsă proceduri pentru centrifugă) şi igiena;
Ølipsa instrucţiunilor privind măsurile pe care lucrătorii trebuie să le ia în caz de evenimente şi/sau incidente periculoase.

Pentru deficienţele constatate s-au dispus măsuri de remediere şi au fost aplicate 19 avertismente şi 6 amenzi contravenţionale în valoare totală de 24000 lei, la 9 unităţi. De asemenea au fost oprite din funcţiune un număr de 11 echipamente care nu erau autorizate ISCIR sau nu erau verificate periodic.

Inspector Şef,

Szombatfalvi - Török Francisc

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

spoof

Acum 14 ani

Deci cu asta se ocupa licheaua aia de torok, hartuieste firmele cu un angajat. Pai o firma cu un angajat e o firma in care lucreaza doar patronul, si care de cele mai multe ori isi duce cu greu traiul de la o luna la alta. Ca daca ii mergea bine avea mai multi angajati, logic nu? Ce vrea torok, sa-si faca patronul singur lui insusi instructaj de protectia muncii?! O prietena care traieste din contabilitatea pe care o tine la citeva firme a fost amendata foarte piparat de zmeii lui torok pentru ca n-avea instructaj de protectia muncii! Dar cit de urit s-au purtat cu ea si cum au umilit-o! Ea lucreaza acasa la ea pe un laptop si ITM voia, desigur, s-o protejeze de un accident de munca. Sa nu-si prinda degetele in tastatura?! Miza e de fapt o mica mafie care face niste bani dupa schema urmatoare. Un zmeu de la ITM te cheama la control unde se poarta cu tine precum Gestapo si te ameninta cu niste amenzi colosale dupa care zice ca iti mai da o sansa si ca \"stie el\" pe cineva care iti poate intocmi \"documentatia\" de protectia muncii, desigur contra cost. Acel \"cineva\" e un alt coleg de la ITM care si-a facut o firma sau PFA exact in domeniul asta de activitate si care te taxeaza dur de tot pentru citeva foi scoase la imprimanta pe care scrie aceleasi kkt-uri la toate firmele, doar completeaza diferit pagina cu datele firmei tale. Prostia asta te poate costa si 1000 Euro, dar nu e destul pentru ca dupa aia se mai si aboneaza la tine, ca vine sa-ti faca \"instructajele\" periodice si uite asa te capuseaza toata viata. Cred ca toti de la ITM si-au tras cite o firma de asta si isi paseaza fraierii \"controlati\" intre ei si pe care toti se fac ca nu vad cit de mare e conflictul de interese (ei controleaza, ei instruiesc), poate ca se face o cheta cu banii jumuliti sus la sef? Le plac mult firmele cu un angajat ca ala e cel mai nenorocit si mai vulnerabil, nu vede nimeni de fapt absurdul acestui \"control\", o firma cu patronul angajat e de fapt propriul lui stapin si dispune dupa cum vrea de propria persoana, doar n-o sa se apuce sa-si dea singur comenzi si sa-si tina prelegeri!!! Poate faceti voi de la Turnulsfatului o ancheta pe tema asta sa vedeti un pic traseul banilor din spatele acestor controale de pe mosia lui torok.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus