Tânărul dirijor coreean Jeong-Hyun Baek va concerta în premieră în România, la Filarmonica de Stat Sibiu. Iubitorii muzicii clasice vor avea parte de un concert simfonic de excepţie, joi, 4 noiembrie, de la ora 19:00. Din program fac parte “Uvertura academica op.80“ de J. Brahms urmată de “Concertul nr.1 pentru violoncel şi orchestră în Do major” de J. Haydn, interpretat de Cristian Florea şi „Simfonia a VI-a în si minor op.74 Patetica” de P. I. Ceaikovski.
Născut în 1971 în Coreea de Sud, Jeong-Hyun Baek a studiat la Universitatea de Muzică din Graz, sub îndrumarea prof. Martin Sieghart, Wolfgang Bozic şi Johannes Prinz, absolvind cu distincţie (Premiul de Onoare al Universităţii de Artă Graz, 2004). La scurt timp după terminarea studiilor, a câştigat experienţă dirijând orchestre precum cele ale Filarmonicii din Moscova, Vogtland, Györ sau alte ansambluri (Londoner Soloists Chamber Orchestra, Vienna Occentric Orchestra). A evoluat, în calitate de invitat, la pupitrul Filarmonicii din Vidin (Bulgaria), al Chuncheon Symphoniker (Coreea) şi al Orchestrei de Cameră a Filarmonicii din Graz (Austria). În 2006 a câştigat Premiul Special al „Cursurilor pentru tineri dirijori” organizate de Vienna Opera Company. În 2008 a devenit dirijor principal al Orchestrei de Cameră a Styriei de Vest. A fost timp de cinci ani maestru de cor în Dobl, iar în prezent conduce corul din Raaba şi corul Liebenau St.Paul.
Biletele au fost puse în vânzare la sediul Filarmonicii de Stat Sibiu, strada Cetăţii nr. 3-5. Preţul unui bilet este de 12 lei, iar elevii, studenţii şi pensionarii vor beneficia de o reducere de 50%.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Stat Sibiu , Vienna Opera Company , Artă Graz , Cristian Florea , Chuncheon Symphoniker , Hyun Baek , Johannes Prinz , Liebenau St , Londoner Soloists Chamber Orch , Martin Sieghart , Vienna Occentric Orchestra , Wolfgang Bozic , Premiul Special
Vizualizari: 464


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Adi
Acum 7 ore
X
Acum 9 ore
Toto
Acum 9 ore
Un sibian
Acum 10 ore
Ina