Vineri,
01.12.2023
Cer Senin
Acum
12°C

Vornic de meserie, caut nunti

Între toate anunţurile de servicii lansate prin Sibiul lui 2010, unul nu are cum să nu atragă atenţia.

Prinşi într-un secol al tehnologiei, unde tradiţiile se pierd de la o generaţie la alta, privim uşor miraţi când ne apar în cale oameni parcă desprinşi din poveştile de tineteţe ale bunicilor. Am cunoscut zilele trecute un vornic. Un om cu vesel, cu mâini neobosite, care desenau în aer chipurile celor douăzeci de ani de meserie. Vornicul sau starostele este acea persoană care dirijează ceremonia nunții, şeful de protocol la nunțile populare. Îl regăsim mereu acolo, lângă mirele care nu ştie dacă să fugă sau să spuna da, pregătit cu o sticlă de ţuică şi glume la care numeni nu uită să râdă.
Vasile Gândilă are 50 de ani şi de două decenii este vornic. În cursul săptămânii munceşte ca lucrător comercial, iar sâmbăta îl găseşte mereu pe la vreo nuntă. „Am fost în tinereţe la dansuri populare şi acolo pe langă dans, reuşeam  mereu să stârnesc voia bună cu glumele mele. Apoi am început la merg pe la nunţi. Îmi place să fac oamenii să se simtă bine, aşa că în timp, am transformat o pasiune, într-o meserie”, povesteşte nenea Vasile în timp ce se joacă cu ochelarii uitaţi pe masă.
Are doi copii, dar ei nu s-au arătat niciodată interesaţi să urmeze pasiunea tatălui. În schimb şi-a învăţat nepoţii, care merg la nunţi cu repertoriul unchiului. „Prima dată mergem cu formaţia şi luăm mirele. Apoi trecem pe la naşi şi la sfârşit mergem la mireasă. Pe drum cântăm şi râdem. Câteodată oamenii sărbătoresc şi plâng. Sunt lacrimi de bucurie, dar toate îşi au rostul lor şi vornicul trebuie să ştie când să intervină şi când să rămână discret”, mai spune starostele în timp ce gustă din cafeaua caldă.
În Ardeal fiecare localitate are obiceiurile ei. Nenea Vasile spune că trebuie respectată tradiţia şi oriunde merge încearcă să se adapteze la dorinţele localnicilor, pentru că oamenii ţin la obiceiurile cu care au crescut. La oraş este solicitat destul de rar, însă în localităţile din jurul Sibiului, nunţile se fac cu vornic. Cel mai des este chemat în Orlat, la Gura Râului, laVictoria şi Roşia de Secaş.
“Am multe solicitări, mai ales vara, dar nu le pot satisface pe toate. Mă cheamă prietenii, oamenii care au auzit de mine sau care m-au văzut pe vreo casetă. Am fost de curând la o nuntă de rromi. A fost multă veselie, la ei după gustare nu se mai aşează nimeni la masă, până dimineaţa nu se mai opresc din jucat. Apoi mai fură mireasa şi uită să o aducă înapoi...”, îşi aduce aminte râzând nenea Vasile.
Un “litoral”- aşa îi spun vornicii şi muzicanţii drumului parcurs de la miri, la primărie, apoi la biserică şi în final la sală- costă 500 de lei. Dar preţul nu e fix. “După atâţia ani şi sute de nunţi, te mai uiţi şi la om şi vezi cât poate. Dacă e mai necăjit sau îmi este prieten, îi iau mai puţin. Nu mă duc la nunţi ca să mă îmbogăţesc, mă duc să-i înveslesc pe oameni, să nu se mai gândească pentru o zi la altceva, decât că îşi mărită fata şi să se bucure că o văd frumosă şi fericită”, povesteşte mândru, căci şi el are o fată studentă şi aşteaptă ziua în care o s-o vadă mireasă.
Sunt puţini cei care vorbesc cu pasiune despre munca lor. Eu am cunoscut unul dintre aceşti oameni -vornic de meserie- săptămâna aceasta. Poate la nunta următoare la care sunteţi invitaţi o să-l cunoaşteţi şi voi.

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

10 comentarii

sorin

Acum 13 ani

Felicitari pentru articol! iar pe Vasalie il cunosc si nu a mintit cu nimic; mai erau multe de adaugat, cunoaste multe despre aceasta meserie si eu unul am invatat de la el. Traditiile nu trebuie uitate si mai e o vorba ca nunta fara lautari nu se poate asa si cu vornicul, sau \"Cateaua nuntii\".
Raspunde

nuntaşu

Acum 13 ani

bine faci măi nea Vasile SUCCESURI şi poate îl înveţi şi pe beţivul marinar meseria asta să ne scapi de el
Raspunde

ghita

Acum 13 ani

Raspunde

ghita

Acum 13 ani

esti cel mai tare vornic de pe planeta asta...sa traiesti mai nea vasile si era o vorba : si veneam din capu puntii sa fiu cateaua nuntii :* si cine o spunea sa te gandesti dumneata ...team pupat ..:*
Raspunde

Diana

Acum 7 ani

buna. te rog, imi dai si mie nr domnului Vasile?
Raspunde

Loredana

Acum 12 ani

Se poate, va rog, sa-mi dati un nr de telefon a domnului Gandila?
Raspunde

Andreas

Acum 6 ani

Un nr de tel
Raspunde

Caliman Petru

Acum 5 ani

Buna seara cum pot lua legatura cu domnul Gandila?
Raspunde

Luisa

Acum 4 ani

As dorii si eu sa il chem la nunta mea în 28 septembrie .
Raspunde

Mirza Ioan

Acum 2 ani

Bună ziua, cum as putea da de domnul Vasile Gandila ,poate ne ajută și pe noi la nunta, mulțumesc.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus