Luni,
18.08.2025
Ploi Scurte
Acum
17°C

Cum dispar sase orase si 40 de comune

Un proiect de lege aflat în dezbaterea Senatului propune reducerea numărului de primari şi consilieri locali din ţară prin comasarea comunelor mici, cu o populaţie de sub 5.000 locuitori, şi prin declasarea oraşelor care nu au cel puţin 10.000 de locuitori. Dacă proiectul se va transforma în lege, peste 60% din comunele din România vor dispărea, iar 30% dintre oraşe vor fi declasate. Sibiul ar urma să rămînă cu trei comune din cele 51 pe care le are în prezent, iar şase oraşe din cele nouă îşi vor pierde actualul statut şi vor devein commune. Aceasta este concluzia dacă proiectul se va aplica exact pe coordonatele pe care a fost construit. Există însă posibilitatea ca această reform să fie aplicată în funcţie de realităţile din fiecare zonă. “Nu este un proiect nou, iar această discuţie privind reducerea numărului de oraşe şi commune este doar o parte din proiectul vechi. Pentru Copşa Mică sunt mai multe posibilităţi. S-ar putea ca Şeica Mare să se lipească de Copşa, inclusive Mihăileniul s-ar putea lipi oraşului. În mod normal aplicarea legii ar trebui să se facă după forma în care sunt împăoărţite déjà compartimentele primăriei. Noi avem în evidenţa populaţiei sau la învăţământ arondate mai multe commune. Se va dezbate cel mai probabil de la caz la caz”, spune primarul oraşului COpşa Mică Tudor Mihalache. Copşa are sub 10.000 de locuitori, deci conform legii, ar trebui declasat la stadiul de comună. Propunerea de reorganizare teritorială vine din partea senatorului PD-L Nicolae Dobre care spune că actual împărţire administrative-eritorială adduce costuri prea mari la buget. Prea mulţi pimari, prea mulţi consilieri, prea mulţi angajaţi la primării. O împărţire administrativă cu mai puţine comune şi oraşe ar însemna mai puţini angajaţi la stat. A fost dat şi un exemplu. Dacă s-ar comasa zece comune, în loc de zece primari, zece viceprimari, 120 de consilieri locali şi aproximativ 200 de funcţionari publici ar rămîne doar 70 de persoane care să facă aceeaşi treabă, însă pentru un număr mai mare de locuitori. Noul proiect legislative ar urma să stabilească doar care este comuna sub „umbrela“ căreia vor fi alipite localităţile mici, sub formă de sate. Reforma a pornit de la parlamentarii PD-L, care vor o administraţie mai ieftin de întreţinut şi mai eficientă. „Se va ajunge la reforma administrativ-teritorială dacă se va ajunge la modificarea Constituţiei. Ce pot să spun în acest moment este că ce am promis în campania lectorală, mă voi ţine de cuvânt. Cu sprijinul colegilor din Sibiu, cu sprijinul celorlalţi parlamentari”, spunea în urmă cu câteva luni deputatul PD-L, Cornel Ştirbeţ.

MUNICIPIUL SIBIU 154.871 locuitori

MUNICIPIUL MEDIAŞ 52.793 locuitori

Oraşe care ar rămâne:

ORAŞ AGNITA 11.107 locuitori

ORAŞ AVRIG 14.363 locuitori

ORAŞ CISNĂDIE 16.160 locuitori

Oraşe care ar dispărea:

ORAŞ COPŞA MICĂ 5.589 locuitori

ORAŞ DUMBRĂVENI 8.322 locuitori

ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI 4.274 locuitori

ORAŞ OCNA SIBIULUI 4.233 locuitori

ORAŞ SĂLIŞTE 5.855 locuitori

ORAŞ TĂLMACIU 7.453 locuitori

Comune care ar rămâne:

ROŞIA 5.134 locuitori

RĂŞINARI 5692 locuitori

ŞELIMBĂR 5985 locuitori

Comune care ar dispărea sau care ar urma să se comaseze:

ALMA 2017 locuitori

ALŢÂNA 1722 locuitori

APOLDU DE JOS 1465 locuitori

ARPASU DE JOS 2795 locuitori

AŢEL 1616 locuitori

AXENTE SEVER 4122 locuitori

BAZNA 4054 locuitori

BIERTAN 2907 locuitori

BIRGHIŞ 2158 locuitori

BLĂJEL 2372 locuitori

BOIŢA 1724 locuitori

BRĂDENI 1396 locuitori

BRATEIU 3728 locuitori

BRUIU 745 locuitori

CÂRŢA 901 locuitori

CÂRŢIŞOARA 1212 locuitori

CHIRPĂR 1553 locuitori

CRISTIAN 4113 locuitori

DÂRLOS 3380 locuitori

GURA RÂULUI 3658 locuitori

HOGHILAG 2374 locuitori

IACOBENI 2669 locuitori

JINA 4070 locuitori

LASLEA 3261 locuitori

LOAMNEŞ 3132 1 locuitori

LUDOŞ 752 locuitori

MARPOD 880 locuitori

MERGHINDEAL 1274 locuitori

MICĂSASA 2207 locuitori

MIHĂILENI 1002 locuitori

MOŞNA 3523 locuitori

NOCRICH 2924 locuitori

ORLAT 3179 locuitori

PĂUCA 1965 locuitori

POIANA SIBIULUI 2649 locuitori

POPLACA 1749 locuitori

PORUMBACU DE JOS 3163 locuitori

RACOVIŢĂ 2932 locuitori

RAU SADULUI 613 locuitori

SADU 2413 locuitori

ŞEICA MARE 4921 locuitori

ŞEICA MICĂ 1729 locuitori

SLIMNIC 3696 locuitori

ŞURA MARE 3866 locuitori

ŞURA MICĂ 2545 locuitori

TÂRNAVA 3231 locuitori

TILIŞCA 1603 locuitori

TURNU ROSU 2648 locuitori

VALEA VIILOR 2181 locuitori

VURPĂR 2514 locuitori

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

dan

Acum 14 ani

Selimbar-ul ar fi trebuit sa fie transformat in cartier al Sibiului de mult. Este ca si cum ai considera Turnisorul comuna.
Raspunde

f bine!

Acum 14 ani

orice miscare in sensul reducerii aparatului de stat este mai mult decat oportuna!
Raspunde

corectitudine

Acum 14 ani

Raspunde

Vasile

Acum 14 ani

cum era povestea aceea cu descentralizarea? locuitorul din somartin, trebe sa mearga doua zile pana la comuna sa-si ia certificatul de producator?
Raspunde

VARGA STEFAN VALENTIN

Acum 14 ani

Din lipsa unei ipoteze corecte care poate fi identificata doar de persoane competente suntem obligati sa tragem concluzii contrare legii. Sper ca justitia sa oblige ,,parchetul de Medias\'\' sa-l cerceteze penal pe fostul prefect de Sibiu -TRIHENEA. Cum au reusit si care sunt infractorii care au distrus identitatea comunei SAROS PE TARNAVE? Pana cand vor platii locuitorii din SAROS PE TARNAVE taxe aferente mediului urban?
Raspunde

dana

Acum 14 ani

nu stiu cine a scris articolul dar gramatica lui/ei e cvasi inexistenta
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus