Despre peisaj

Mulţi dintre noi trăim tot mai mult în orizontul ecranelor, de televizor sau de calculator, poate am început să privim lumea chiar prin aceste filtre înşelătoare, drept care aşa şi ne merge: o viaţă de spectatori şi de incapabili să influenţăm în bine mediul în care suntem fiinţe trecătoare! Specialiştii în mediul de viaţă al comunităţilor umane ne avertizează că aceste comunităţi tind, în epoca actuală, să-şi neglijeze tocmai bazele vieţii lor, adică solul (pe care se întind tot mai dezordonat tentaculele localităţilor), aerul (pe care-l poluăm şi nu ne pasă, pentru că nu se vede) şi mai ales peisajul, de care nu ne amintim decât dacă ni-l prezintă televizorul sau ieşim vara „la verde” şi n-avem loc de atâta murdărie lăsată de alţii în week-end-ul trecut... PEISAJUL a devenit subiect de convenţii internaţionale, documentul aprobat la Florenţa în anul 2000 a fost ratificat şi de România în 2002.

Dar conceptul de peisaj a fost mult îmbogăţit în aceste studii şi tratate, el cuprinde acum toate aspectele mediului vizual ( cu relief, vegetaţie, aspectul lucrărilor agricole, aşezările umane tip urban sau rural), dar şi aspectele nevăzute, proprii subiectului OM – bagajul educativ şi spiritual propriu (depinde chiar de neamul din care provine subiectul), tradiţiile specifice, etc. Iată că peisajul nu e doar o „privelişte” şi deci acest adevărat proces, care se petrece înafara şi înăuntrul nostru, ne influenţează mult mai mult decât ne dăm seama. Gândiţi-vă ce înseamnă parcurgerea spaţiilor urbane medievale, când avem treburi prin centrul Sibiului; simpla trecere prin ansamblul de pieţe, străzi, pietonale, pasaje, ganguri, scuaruri, cu defilarea faţadelor atît de diverse şi bogate, ne transmite fără să ne dăm seama un mesaj complex, plin de acumularea unor straturi istorice/evenimente şi rezonanţe umane suprapuse, ce ne mişcă resorturi mentale deosebite, mult superioare unor mesaje rezultate din parcurgerea aşa-ziselor străzi dintre blocurile comuniste (aruncate aiurea pe un câmp...).

Nemaivorbind despre seria de peisaje urbane pe care o poţi parcurge trecând din zona postbelică (cartierele de blocuri periferice) în zona pre-industrială (cartierele/lotizări din jurul oraşului medieval, unele ridicate conform preceptelor oraşului-grădină de la finalul sec. XIX) şi până în zona intra-muros, adică nucleul istoric sibian! Peisajul este deci puternic marcat de lucrarea omului, adică de aşezări, cătune risipite mai ales în zonele de deal şi munte, spaţiile agricole-zootehnice-silvice şi chiar marcarea limitelor de rezervaţii naturale. Cu aceste ultime excepţii, aproape că nu găsim peisaje în care prezenţa omului să nu fie marcată – în Europa mai ales ! Dar cu atât mai mult ne bucură imaginea unor spaţii în care omul, de mii de ani, a putut să convieţuiască firesc cu natura, să o modeleze fără să o distrugă, să-i imprime chiar ritmuri noi, fără a elimina marile ritmuri lăsate de Creator la începutul lumii !!

Cam aşa putem înţelege noţiunea actuală de PEISAJ CULTURAL, cea care desemnează acele peisaje durabile, marcate de prezenţa umană isorică, în aşa mod încât lucrarea omului a îmbogăţit valenţele reliefului şi ale biosferei, lăsând vie capacitatea acelui peisaj de a transmite un mesaj reconfortant - despre natura în dialog fertil cu societatea! Despre peisajul cultural/urban al Sibiului am arătat mai înainte; pot să vă prezint exemple apropiate de peisaje culturale din zone rurale: dealul cu cetatea Cisnădioarei / strada mare din Jina cu biserica ortodoxă cea nouă / satele tradiţionale săseşti prelinse pe văile dintre Olt şi Târnave / păşunile din Munţii Răşinariului, cu sălaşurile de vară / dealurile de pe afluenţii Târnavei Mari terasate pentru plantaţiile viticole – unde se şi vorbea înainte de război despre „ţara vinului”! Ca un contra-exemplu, putem vorbi despre căldarea glaciară a Bâlei: pînă când acolo a existat numai cabana veche de pe lac, construită cu măiestrie înainte de al doilea război, minunatul platou scobit de gheţar în ultima glaciaţiune era un peisaj cultural ce dovedea că omul, ajuns în ţara caprelor negre, a înţeles să protejeze ceea ce natura i-a lăsat moştenire! Ar fi rămas plauzibil chiar cu şoseaua trans-făgărăşană, înscrisă corect în relief şi cu staţia telecabinei...

Dar când toată zona căldării Bâlea s-a umplut de construcţii aşezate fără un studiu peisager complex, când tarabele şi maldărele de gunoi (plus muzica dată la maxim) au inundat fiecare colţ, arealul montan (culmea, protejat de Legea monumentelor naturii) a devenit o marcă a unei societăţi vulgare, ahtiate după profit comercial, incapabilă să gestioneze suportul turistic – adică un peisaj martor al deculturalizării/necivilizării! Doar iarna, când zăpada bogată îndulceşte liniile fracturilor din peisaj şi apar construcţiile din gheaţă celebre (hotelul, capela), adaptate zonei, peisajul de la Bâlea redevine un proces cultural acceptabil... Se şi spune că o zonă, chiar o ţară, se poate judeca după ce peisaje culturale oferă!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi