Joi,
18.04.2024
Innorat
Acum
5°C

Super-fight-uri la Local Kombat Sibiu

Românii au arătat o formă de invidiat la gala aniversară Local Kombat. Franciza de lupte a împlinit 10 ani în România, fiind unul dintre cele mai spectaculoase evenimente de gen din țară.

 

Vineri seară, în fața Sălii Transilvania și pe o rază de trei străzi nu mai puteai arunca un ac. De locuri libere de parcare nici nu putea fi vorba. Crema autoturismelor de lux din România se odihneau pe dalele din fața polivalentei sibiene în așteptarea stăpânilor înfierbântați de sudoarea și sângele luptătorilor din ring. Sala gemea de lume. În tribune nu găseai nici măcar un singur loc liber. Se stătea chiar și în picioare, pe scări, pe bările ce mărginesc sectoarele, peste tot. La VIP-uri ce era mai puțină înghesuială, semn că e criză chiar și pentru bogați. Oricum, cele 10-12 locuri libere de la mese nu însemnau nimic față de înghesuiala din Polivalentă.

Ioan Maricuța, primarul Șelimbărului, Ioan Hămbășan, președintele clubului Voința și Ilie Carabulea, patronul holdingului Atlassib au prins locuri chiar în buza ringului. Ultimul dintre ei, sponsor al clubului Kudokai Atlassib a urcat chiar și în ring pentru a-și premia sportivul preferat, pe Raul Cătinaș, solidul luptător reușind să câștige acasă un meci spectaculos.

Prima partidă l-a adus în ring pe Ionuț Pitbull Atodiresei. Trecut în ultima vreme mai mult prin emisiuni TV decât prin ring, micul Pitbull a arătat că încă nu a uitat să lovească cu pumnul. Dar parcă nu mai are aceeași determinare pe care o avea la începuturi, acel curaj orb cu care se arunca în pumnii adversarului până reușea să îl trimită la podea. Adversarul său, Valdrin Vatnikaj, n-a fost foarte departe să reușească o surpriză, dar i-a lipsit forța. În ciuda alonjei și a diferenței de înălțime, Vatnikaj a trebuit să se recunoască învins și să fie mulțumit că i-a spart bărbia românului. În meciul al doilea, Bogdan Stoica a năvălit din primele secunde peste bosniacul Dzenan Poturak. Acesta s-a ținut tare prima repriză, a stăvilit avalanșa de pumni și de picioare dar nu s-a putut feri de croșeul ucigător din repriza secundă. Pumnul în figură l-a trimis la podea iar românul a fost declarat câștigător, în ovațiile sălii. Cel mai spectaculos knock-out al galei avea să fie însă în meciul trei. Adrian Mitu a făcut un meci scurt cu Veselin Veselinov. După câteva zeci de secunde de tatonare, românul l-a înghesuit într-un colț al ringului pe Veselinov și i-a trimis un pumn incredibil de puternic în ficat. Veselinov s-a prelins pe corzi și a rămas aproape fără suflare la podea. Echipa medicală a intervenit imediat și l-a conectat la tubul de oxigen, acesta fiind groggy minute în șir. Meciul al patrulea l-a adus în ring pe Sebastian Ciobanu, vedeta Local Kombat, singurul român care a reușit să îl facă KO pe Mighty Mo. Deși mult mai bine pregătit fizic decât adversarul său, Petăr Vâlkov, Ciobanu nu a reușit să termine meciul înainte de finalul celei de-a treia reprize. În primele trei minute era o adevărată dilemă cum de Vâlkov reușește să mai stea în picioare. Trimis o dată la podea de Ciobanu, clătinându-se permanent, cu figura plină de echimoze, Vâlkov de abia rezista în ring în prima repriză. Dar în ciuda eforturilor tot mai evidente și a sălii care vroia să vadă lovitura de grație, Ciobanu n-a reușit să îl mai trimită la podea până la finalul ultimei reprize și a câștigat la puncte partida. Meciul 5 a fost cu siguranță cel mai plăcut spectatorilor din Transilvania, deși a fost și cel mai scurt. Singurul meci de Mixed Martial Arts (MMA) al serii a fost o luptă a giganților. Impresionant la prima vedere, Albert Sarkozi părea o fiară dezlănțuită. După intrarea în ring a lui Sandu Lungu părea însă doar o biată pisicuță. Și așa a fost și în meci. Lungu l-a proiectat la podea, a obținut poziția avantajoasă și a pornit o morișcă de pumni în figura lui Sarkozi, echipa tehnică fiind nevoită să arunce prosopul înainte ca Lungu să îl trimită direct în spital. Tot meciul a durat 25 de secunde.

Cea mai așteptată partidă a serii a fost însă cea dintre Raul Cătinaș, sportivul clubului Kudokai Atlassib și Imani Lee. Chiar înaintea partidei, pe ecranul imens amplasat în sală, americanul și-a lansat provocarea. „Raul e bun, dar până acum a luptat doar cu sportivi care nu sunt nici atât de puternici ca mine, nici atât de rapizi”, spunea americanul. Probabil lăudat excesiv de antrenori, pentru că în ring n-a arătat nimic din ce spunea. Lent, fără reacție, fără combativitate, americanul a stat aproape toată partida în defensivă, așteptând o greșeală a românului. Dar Cătinaș a învățat multe din luptele cu Leko, Mighty Mo și Carter Williams. Călit în bătăliile K1, Raul nu s-a aruncat decât când găsea breșa. L-a tocat cu lovituri joase de picior, i-a înnebunit ficatul cu directe și i-a zguduit creierul cu câteva croșee bine direcționate. În repriza a treia, Raul a reușit să îl trimită la podea pe uriașul de 150 de kilograme dar meciul s-a încheiat tot la puncte, Cătinaș fiind premiat de Ilie Carabulea pentru această victorie.

 

Restul partidelor:

Marius Tiță – Miodrag Olar. Tiță câștigă la puncte

Marian Iordan – Adalbert Sule. Iordan câștigă la puncte

Cătălin Slave – Alexandru popescu. Slave câștigă prin KO în repriza a doua

Andrei Stoica – Timur Hapolat. Stoica câștigă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

3 comentarii

un sibian

Acum 13 ani

Daca a ajuns un interlop ca Marciuc sa dea premii la Sibiu rusine Ieremia ca organizator de competintii internationale . Cu atat mai mult pentru Sibiu ca acest individ adus cu interpolul care a nenorocit oameni ln Spania sa se afiseze ln fata publicului sibian .
Raspunde

my friend

Acum 13 ani

Matenciuc...nu marciuc....si nu te mai mira....Romania frate...aici interlopii sunt vedete....si noi restu sponsori!
Raspunde

umor

Acum 13 ani

Ce sa intelegem,ca Maricuta a fost impreuna cu dom.Hambasan la local kombat Sibiu? Foarte curios ca doamna judecator Hambasa judeca multe cauze de fond funciar
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus