Duminică,
04.12.2022
Ceata
Acum
3°C

Despre identitate

Se spune că marca de astăzi a societăţii umane este globalizarea, planetarizarea relaţiilor comerciale, informaţionale, turistice... Dar a nu se uita că toate astea duc la internaţionalizarea poluării, a crimei organizate, a infracţiunilor pe internet, a controverselor politice şi „războaielor” comerciale !!

 

Unii, foarte bine organizaţi, în lucrarea lor satanică, au găsit prilejul să-şi extindă mizerabilele „afaceri” peste continente, luptând cu noi mijloace contra societăţilor pe care Creştinismul le-a aşezat, după grele secole, într-o matcă a normalităţii.  Aceşti oameni fără Dumnezeu şi-au luat ca aliat globalizarea în încercarea lor de a şterge IDENTITATEA creştină a neamurilor din Europa, din cele două Americi şi Australia!  Şi pentru că am pomenit Australia, iată ce spunea acum câţiva ani primul ministru Ruud al acestei ţări, adresându-se unor imigranţi şi atei:

 

“Majoritatea australienilor cred în Dumnezeu. Asta nu e vreo aripă creştină de dreapta sau o presiune politică, ci un fapt, întrucât barbaţi şi femei de credinţă creştină, pe principii creştine, au fondat această naţiune, ceea ce este clar documentat. E cu siguranţă adecvat a se afişa asta pe pereţii şcolilor noastre. Daca Dumnezeu este o ofensă pentru voi, vă sugerez să consideraţi o altă parte a lumii ca fiind casa voastră, întrucît Dumnezeu este parte a culturii noastre!”

 

Mă întreb, câţi prim-miniştri români ar fi în stare să declare oficial asemenea adevăruri? Cam aşa ne măsurăm căderea... Tocmai aici este cheia unei politici naţionale normale, pe timpuri de criză mai ales MORALĂ !! Pentru că o asemenea criză a dus la toate inconvenientele financiare şi la această încrâncenare anti-creştină, mascată sub aparent-nevinovata globalizare... Aşa numita „corectitudine politică” este noua ideologie de extremă-stânga gândită să distrugă ca un cancer societatea tradiţională (care a scăpat de boala comunistă) !

 

Aşa înţelegem cu adevărat ceea ce spunea Principele Radu al României despre faptul că acum, mai mult ca niciodată, românii trebuie să înţeleagă importanţa TRADIŢIEI, IDENTITĂŢII, A SIMŢULUI DATORIEI, în lupta cu spiritul uniformizării, al mondializării, care numai în aparenţă este unul benefic – în fond este o uriaşă maşinărie de nivelat frumuseţea spiritului local, a moştenirii culturale şi a credinţei ...

Vedeţi de ce lupta de astăzi, mascată sub un noian de vorbe, false evenimente şi false probleme care să ne inunde mintea, este de fapt marea încleştare dintre tăvălugul consumismului fără cultură şi Spiritul indentitar, chibzuit, atent la valorile Credinţei, ale familiei şi vecinătăţii !! Nu întâmplător „spiritul vecinătăţii” a fost cel care a păstrat vie comunitatea satului – fie că era în „mărginimile” româneşti traversate de atâtea furtuni, fie că erau satele coloniştilor saşi în sudul Transilvaniei, fie că erau aşezările pionierilor americani din Vestul Statelor Unite...

 

În acelaşi mod putem privi şi demersurile specialiştilor de bună-credinţă asupra PEISAJULUI CULTURAL, prin care iată, societatea civică luminează o altă cale de a păstra moştenirea „spiritului local”, în armonie cu natura şi cu vietăţile lăsate de Dumnezeu ! Am participat, la începutul lui noiembrie, la Conferinţa Naţională asupra Peisajului de la Alba Iulia. Greu se mai organizează astăzi asemenea reuniuni, dar arhitecţii şi urbaniştii sufletişti din Alba şi Bucureşti au ţinut să ridice vocea profesionistului în apărarea unei comori nepreţuite a României: peisajul, cu toate mărcile lucrării umane de bun-simţ ! Tocmai când presiunea imobiliară, cea a românilor care se întorc cu bani din străinătate, cea a multora care nu au sau au uitat cultura CON-LOCUIRII, sunt mai mari, tocmai atunci este de dorit să fim atenţi cu moştenirea noastră – peisaj, aşezări, tradiţii !!

 

Poate aşa se înţelege cel mai corect şi miza luptei pentru Regalitate, în toată lumea de astăzi ! Este o luptă contra globalizării din sufletele şi mintea oamenilor, prea presaţi de informaţia malign dirijată pe toate canalele... Cu nobleţe şi multă iubire de oameni şi de moştenirea lor spirituală, Familiile Regale şi susţinătorii lor încearcă să deschidă „ochii minţii” maselor dezorientate : vedeţi exemplul Australiei (unde reprezentantul Casei Regale britanice este repudiat de stânga anti-naţională), în Belgia forţele secesioniste au ca principal oponent Familia Regală, exact la fel ca în Spania ( unde doar Regele mai ţine la un loc o ţară ce stă să se despartă în vreo patru bucăţi), chiar în Marea Britanie mulţi luptă pentru ieşirea Scoţiei din Uniune... Pentru ca apoi „globalizarea” să înghită micile stătuleţe, prea slabe să-şi mai susţină identitatea politică pentru că le este subminată de fapt IDENTITATEA CULTURALĂ !! Aceasta e miza luptelor de pe arena internaţională, de unde, iată, cît de mare e miza luptei societăţii pentru moştenirea ei, pentru tradiţie prin credinţă !!

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus