Proiectul de aprobare a extinderii Hanului din Tulgheș - clădire aflată în Muzeul din Dumbravă – va fi supus votului consilierilor locali. Proiectul a trecut, inițial, prin Consiliul Județean (instituția sub a cărei tutelă patrimonială se află Hanul din Tulgheș) și a întâmpinat o aprigă opoziție din partea fostului director al CNM Astra, Corneliu Bucur. Între timp, acesta a fost înlăturat din Consiliul Județean Sibiu.
Proiectul aflat acum pe masa consilierilor locali prevede extinderea hanului respectiv cu încă 272 de mp, prin ridicarea unui nou corp de clădire cu funcțiunea bucătărie, vestiare pentru angajați și grup social pentru clienți. Regimul de înălțime propus pentru noua construcție este parter. ”Se interzice modificarea finisajelor la Hanul Tulgheș și se propune folosirea acelorași finisaje la corpul de clădire propus”, se arată, printre altele, în proiectul local de urbanism propus pentru extinderea Hanului.
În momentul de față, construcția existentă ocupă 300 de metri pătrați, din cei 1945 aferenți Hanului din Tulgheș. Suprafața desfășurată existentă este de 500 de mp, urmând ca după investiție aceasta să fie de 772 de mp. Procentul de ocupare a terenului va crește de la 15,46%, cât este în prezent, la 29,44 procente.
Tot în urma investițiilor, va fi modificată și mansarda actualului han. ”Se propune a se compartimenta și amenaja pentru salon servire restaurant”. În prezent, Hanul are cinci saloane la parter, bucătărie, cămară și grup sanitar cu două WC-uri.
Concesionat pe 20 de ani
Hanul din Tulgheș a fost concesionat la începutul acestui an firmei BAMT Grup, deținută de omul de afaceri Dumitru Domnariu – coproprietar Euroil și consilier județean din partea PD-L, fiind un important finanțator al acestui partid. Concesiunea a fost semnată pe 20 de ani pentru o redevență lunară de 3.000 de lei. Investițiile necesare pentru acest han, după concesionare, erau aproximate, la nivelul lui 2008, la valoarea de 200.000 de euro.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Consiliul Judetean Sibiu , Consiliul Județean , Hanul Tulgheș , Dumitru Domnariu , Corneliu Bucur
Vizualizari: 292
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Dincă Constantin
Acum 3 ore
Sibiu 2025
Acum 3 ore
Sibian
Acum 4 ore
Baciul obsecvios
Acum 4 ore
Hermannstadt