Joi,
28.03.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

Casa de sanatate a lansat Marea Executare. In haos

Mii de sibieni au primit, în plic, un cadou de sărbători de la Casa de asigurări de sănătate Sibiu: o somaţie de plată însoţită de un titlu executoriu. Sumele pe care le pretinde CAS de la pensionari, până la şomeri şi patroni urcă, în unele cazuri, la zeci de mii de lei, datoriile fiind calculate la venituri declarate de sibieni încă din anul 2005.

Nimeni, nici chiar reprezentanţii Casei de asigurări de sănătate Sibiu, nu se aştepta la acest lucru. Mai pe româneşte spus, dacă tot e în criză de bani sănătatea, conducerea Casei naţionale de asigurări de sănătate a dictat: să se ia toate veniturile încasate de români şi declarate la Fisc, iar dacă nu au fost plătite dările la CASS, atunci să fie calculate şi penalităţile de întârziere.
Situaţia veniturilor încasate de sibieni a fost transmisă către CAS Sibiu direct de la Bucureşti, de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Întreaga bază de date cu veniturile tuturor sibienilor a ajuns la sfârşitul anului trecut la Casa de sănătate Sibiu. Reprezentanţii acesteia au verificat dacă cei din baza de date aveau contract de muncă sau au realizat venituri din activităţi independente, în ambele forme fiind obligatorie plata CASS. Dacă sibienii de pe listă nu se încadrau în una din cele două categorii de mai sus, dar apăreau în baza de date cu alte venituri (chirii, dividende, dobânzi etc.), atunci pentru sumele respective cei de la CAS au calculat, în baza Legii 95 din 2006, care este valoarea CASS ce trebuia plătit. Bazele de date fac referire la veniturile înregistrate de sibieni încă din 2005, pentru care ar fi trebuit plătite asigurări sociale începând din 2006. Cum nu au fost plătite, cei de la CAS au calculat majorări şi penalităţi de întârziere. În cazul datoriilor pentru veniturile încasate în 2005 şi 2006, penalităţile depăşesc debitul iniţial.

În loc de Sărbători fericite!, somaţii de executare

Somaţiile de plată însoţite de titlurile executorii au fost trimise sibienilor la finele anului trecut. Cel mai aspru loviţi au fost pensionarii. „Eu am dat un apartament în chirie. Am zis să fiu corect cu statul, am înregistrat contractul la finanţe. În vara anului trecut am cerut de la finanţe o dovadă că nu am datorii. Am primit-o, nu aveam niciuna. Acum, chiar înainte de Crăciun, am primit o somaţie că am la CAS o datorie de 160 de milioane de lei. Au pus penalităţi imense. Pe un an întreg nu încasez eu atâta chirie cât îmi cer acum cei de la Sănătate”, povesteşte o pensionară. Stă la o coadă de câteva zeci de persoane, formată de la prima oră a zilei la etajul întâi al sediului Casei de asigurări de sănătate. Zilnic, sute de sibieni vin să se intereseze „de unde au datorii”.

Şi morţii sunt ameninţaţi cu executarea

În grabă transmiterii somaţilor, cei de la CAS Sibiu au galopat printre hârtiile trimise la grămadă prin Poştă. Astfel, nu puţini sunt sibienii care au primit pe numele părinţilor titluri executorii. Este cazul unei pensionare decedată în vara lui 2009. Pentru ea, cei de la CAS au trimis o somaţie de plată însoţită de titlu executoriu, pentru suma totală de 1.192 de lei. Somaţia transmisă femeii decedate scrie, de exemplu, că pe 2006 ar fi trebuit să plătească o contribuţie de 158 de lei. La aceasta, se adaugă majorări de 267 de lei şi penalităţi de 23 de lei. Pe 2007, suma de plătit era de 85 de lei. Săltată serios de majorări de 113 lei şi penalităţi de 13 lei. „Dacă în termen de 15 zile de la primirea prezentei somaţii nu veţi achita sumele menţionate pentru care termenul legal de plată a expirat sau nu veţi face dovada stingerii acestora, în baza prevederilor (...), se va proceda la continuarea măsurilor de executare silită”, mai scrie în somaţia trimisă femeii decedate.
De altfel, panica s-a instaurat în rândul pensionarilor. Miercuri dimineaţa, pe scările CAS un bătrânel plângea. „Am primit studenţi în gazdă. Le-am făcut şi de mâncare. 12 milioane am de plătit şi eu am o pensie de şapte milioane. Din ce mai trăiesc eu două luni?”, plângea sincer omul.

Datorii imense

În baza de date a datornicilor la CAS au intrat însă, foarte mulţi sibieni. Printre aceștia și întreprinzători privați. ”Mi-au transmis o somație că datorez peste 26.000 de lei (260 de milioane de lei vechi), CASS datorat pentru dividendele încasate. Din care peste 7.500 de lei sunt doar penalități și majorări. Evident că am depus contestație la executare și ne vom judeca. Mi se pare aberant modul în care înțeleg cei de la CAS să recupereze datoriile”, povesteşte un patron pentru Turnul Sfatului. Sume impresionate au fost calculate şi pentru alţi sibieni care nu aveau carte de muncă în momentul încasării unor venituri mai mari.

Pensionarii apăraţi gratuit

Asociaţia Formul solidarităţii sociale a pensionarilor din Sibiu s-a oferit să îi sprijine gratuit pe pensionarii ameninţaţi cu executarea silită de CAS. „S-a creat un haos. Au speriat oamenii înainte de sărbători. Au trimis degrabă somaţiile, pentru că după cinci ani, dacă nu sunt recuperate datoriile acestea, se prescriu. Şi dacă nu trimiteau în 2010, pierdeau datoriile pentru anul 2005”, povesteşte Gheorghe Georgescu, preşedintele Asociaţiei. Deja au venit la el zeci de pensionari sibieni. Au fost puşi în legătură cu un avocat, Horaţiu Marin. „În trei zile am depus peste 40 de acţiuni în instanţă. Somaţiile celor de la CAS sunt ilegale. Nu poţi trimite un astfel de act fără să emiţi o decizie de impunere. Plus că în cazul pensionarilor, legea 95 pe 2006 nu se mai aplică de la 1 iulie 2008. Dar cei de la CAS au calculat, totuşi, contribuţii, majorări şi penalităţi”, spune Horaţiu Marin. Potrivit lui, unele din somaţiile emise de CAS conţin date cel puţin hilare. „Am găsit două astfel de somaţii în care majorările şi penalităţile au fost calculate pe 856 de zile, într-un singur an. Au mai pus ei 500 de zile în plus la un an”.
Asociaţia amintită va redacta un memoriu prin care să solicite ca pensionarii să fie scutiţi, cel puţin, de la plata majorărilor.

17.000 de sibieni datornici

Turnul Sfatului a solicitat o situație a somațiilor de plată transmise la nivelul județului Sibiu încă din a doua zi a săptămânii trecute. ”Cereți un volum foarte mare de date, suntem foarte aglomerați cu timpul, nu cred că văm putem răspunde în această săptămână”, au declarat reprezentanții CAS Sibiu pentru Turnul Sfatului.
CAS Sibiu nu a răspuns, deocamdată, nici câte somații au fost trimise. Potrivit unor surse ar fi vorba de 8.000 de locuitori ai municipiului Sibiu. Plus alte 9.000 de oameni din județ.
Nici reprezentanții ANAF nu s-au grăbit cu un răspuns, fiind solicitați în aceeași zi.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

dinu

Acum 13 ani

O mare nesimtire si o mare ilegalitate. Cum poti sa ceri penalitati de intirziere (si inca pe cinci ani in urma!) unor oameni care nu au fost instiintati in tot acest timp ca datoreaza ceva? Legea spune ca omul trebuie instiintat mai intii printr-o Nota de impunere, apoi se trimite o somatie si dupa aceea un titlu executoriu. Nota de impunere nu au trimis nimanui cinci ani si vin acum si trimit cu aceeasi data, in acelasi plic si somatia de plata si titlul executoriu! Nu cred ca e posibil nici in Bangladesh asa ceva. Apoi legea privind plata CASS de catre pensionari e abrogata din iunie 2008 dar ei cer bani si pe 2009. Legea a fost abrogata pentru ca era inechitabila, adica daca un salariat platitor de CASS inchiria cuiva o locuinta nu trebuia sa plateasca CASS si pe banii primiti chirie in schimb un pensionar (platitor si el de CASS) da. Sint o gramada de pensionari care au vrut sa fie corecti si au declarat contractul de inchiriere la fisc, au platit impozit pe chirie, nimeni nu le-a spus ca trebuie sa plateasca CASS si acum se trezesc ca datoreaza penalitati imense pe cinci ani in urma. Pe o lege inechitabila si abrogata. Se pare ca in tara asta omul cinstit e cea mai prigonita fiinta. Nu va lasati calcati in picioare, organizati-va si deschideti proces, veti cistiga cu siguranta.
Raspunde

dan

Acum 13 ani

in instanta o sa piarda absolut toate procesele cei de la sanatate. cum spunea si Dinu pmul trebuie instiintat mai intii printr-o Nota de impunere, apoi se trimite o somatie si dupa aceea un titlu executoriu. Ceea ce au facut ei este ilegal si acel titlu executoriu devine nul .
Raspunde

dani

Acum 13 ani

\"Nimeni, nici chiar reprezentanţii Casei de asigurări de sănătate Sibiu, nu se aştepta la acest lucru.\" Analiza morfogramaticala :) Subiectul = reprezentantii (mai multi) Predicatul = nu asteapta restul tine de scoala primara
Raspunde

Felicitarii!

Acum 13 ani

Bravo asociatiei de pensionari, da-tii in judecata ca veti castiga
Raspunde

alex

Acum 13 ani

nu se poate contacta un jurist care sa vina cu argumente clare la subiectul asta?..ar fi o ancheta mai buna atunci..altfel sunt doar opinii...si sunt multi oameni care depind de aceste aspecte legilslative acum, foarte\" interpretabile\" .
Raspunde

robert

Acum 13 ani

1.Mie mi se pare inechitabil faptul ca desi toti cei care platesc sunt acelasi lucru (oameni), fiecare trebuie sa plateasca diferit contributia, desi beneficiaza de exact acelasi lucru cand au nevoie de tratament medical (al caror costuri uneori nu e acoperit in totalitate, chiar daca respectivul a dat sute de milioane la asigurare, in mod similar cu alta persoana care a dat numai 3). 2. Daca n-am platit 5 ani asigurarea de sanatate, dar nici n-am beneficiat de tratament medical (n-am folosit asigurarea) in perioada asta, atunci de ce trebuie sa platesc din urma ca sa fiu asigurat de acum incolo? Mi s-ar parea firesc sa ma pot asigura de acum incolo. Exista unele persoane care nu mai au venituri, sau le au diminuate, si daca au datorii din diverse motive, s-ar putea sa nu le mai poata plati niciodata. De ce? Dupa parerea mea ar trebui sa fie o contributie fixa pentru toata lumea.
Raspunde

robert

Acum 13 ani

PS - pentru Dani - referitor la analizele tale: vezi ca subiectul este \"nimeni\". Propozitia era de fapt \"nimeni nu se astepta la acest lucru\", ce era intre virgule era o paranteza, o lamurire in plus, deci subiectul nu e ala. Si tu vrei sa spui \" Nimeni nu se asteptau?\" Nu se mai face scoala cum trebuie in ziua de azi.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus