Joi,
29.09.2022
Partial Noros
Acum
19°C

Basescu a primit cadou de la Cioaba un fanion al Casei Regale din Turnisor

Preşedintele Traian Băsescu a primit anul trecut 57 de cadouri, în valoare totală de 2.430 euro, printre care un fanion al Casei Regale Cioabă, o ploscă din piele, un coif metalic şi un bici din piele, precum şi o machetă de navă lungă de 120 de centimetri, toate rămânând în patrimoniul instituţiei.

Potrivit unui document postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Băsescu a primit, printre altele, nouă statuete, 10 plachete, şase tablouri şi trei icoane, cel mai scump cadou fiind o machetă de navă, lungă de 120 de centimetri, estimată la 200 de euro.

Şeful statului a mai primit anul trecut o hartă a Europei anului 1575, estimată la 100 de euro, o statuetă albastră de 30 de centimetri a lui Ştefan cel Mare, estimată la 20 de euro, o lingură de lemn sculptată, de 50 de centimetri, valorând 10 euro, precum şi o sabie argintie în casetă de culoare albastră din partea MApN, evaluată la 180 de euro.

De asemenea, Traian Băsescu a primit o lucrare manuală cu gherghef de casă, în valoare de 180 de euro, două icoane cu Maica Domnului, estimate la 130 de euro, o carpetă cu chipul lui Mihai Eminescu, valorând 30 de euro şi un nai în husă neagră, evaluat la 60 de euro.

Conform sursei citate, consilierul prezidenţial pe probleme internaţionale, Anca Ilinoiu, a primit anul trecut o cameră foto în valoare de 120 de euro, precum şi un serviciu compus şi şase pahare de cristal tip Decorium, estimat la 60 de euro.

Toate cadourile au fost lăsate în patrimoniul Administraţiei prezidenţiale.

Potrivit legii, demnitarii trebuie să declare cadourile de peste 50 de euro primite în exerciţiul funcţiei. Cadourile estimate a valora până în 200 euro pot fi păstrate de demnitar, cele evaluate peste această sumă putând fi păstrate dacă demnitarul achită diferenţa între 200 euro şi valoarea cadoului respectiv.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus