Miercuri,
29.06.2022
Cer Senin
Acum
31°C

Florin Cioaba vrea sa isi transforme casa in obiectiv turistic

 

Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă afirmă că foarte mulţi turişti sunt interesaţi de cultura şi tradiţiile romilor şi de aceea vrea să îşi transforme casa în obiectiv turistic, dar şi să deschidă un restaurant cu specific romanes, transmite corespondentul Mediafax.
Cioabă a declarat, vineri, corespondentului Mediafax că nu toate zonele locuinţei vor fi deschise publicului, dar vizitatorii vor putea vedea mai multe încăperi, printre care fostul birou al tatălui său, Ion Cioabă.
În plus, vor putea admira obiecte specifice etniei rome şi însemne ale familiei "regale": sceptrul de aur, coroana cu pietre preţioase, realizată tot din aur, şi tronul.
Autointitulatul rege al romilor a afirmat că cei interesaţi vor plăti bilet pentru a vedea locuinţa sa, dar suma nu a fost încă stabilită.
Florin Cioabă a spus că va deschide şi un restaurant cu specific romanes în apropierea locuinţei sale, pentru ca turiştii să poată aprecia bucătăria tradiţională.
"Ne-am gândit să dăm drumul şi la un restaurant cu specific romanes în care să fie ascultată muzică autentică. Va fi un restaurant fără alcool, dar cu produse tradiţionale de bucătărie", spus Cioabă.
Potrivit acestuia, în restaurantul romanes se va găti şi servi mâncare în vase de cupru, realizate de către reprezentanţii etniei.
"În toate restaurantele din afară se găteşte în vase de cupru, pentru că acestea nu schimbă gustul mâncării, dimpotrivă îi dă un gust foarte plăcut. Vasele vor fi realizate de către romii noştri. De exemplu, cea mai bună cafea se poate face în ibrice din cupru, la nisip, romii noştri fiind adevăraţi maeştri în realizarea lor", a afirmat Cioabă.
Cioabă a spus că astfel turiştii vor vedea şi părţile bune ale romilor şi nu îi vor mai considera doar nişte infractori.
Reprezentanţii agenţiilor de turism spun că este posibil ca un asemenea proiect să aibă succes.
"Având în vedere că există turişti cu foarte multe preferinţe, există posibilitatea ca acest «palat» să fie introdus în anumite circuite de vizitare ale oraşului Sibiu, turiştii descoperind astfel atât tradiţiile româneşti, cât şi tradiţiile romanes. Probabil turiştii străini vor fi cei mai încântaţi de noutăţile din peisajul sibian", a declarat corespondentului Mediafax Alina Deaconu, reprezentanta unei agenţii de turism din municipiul Sibiu.
Florin Cioabă nu a precizat însă nici data de la care va putea fi vizitată locuinţa sa, nici data la care preconizează că va fi deschis restaurantul.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

4 comentarii

zatara

Acum 11 ani

auleo ce friputra de hoit va servi micatiasi.........
Raspunde

Alesia

Acum 11 ani

dear god in heaven:)) asta mai lipsea......imi e rau
Raspunde

Cine naiba s-ar duce...

Acum 11 ani

Cine naiba s-ar duce cand ii vezi pe strazi toata ziua la tot pasul...............
Raspunde

Ina

Acum 11 ani

Asta-i tot ce ne lipsea,un muzeu al \"porumbeilor\"colorati!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus