Joi,
03.10.2024
Cer Senin
Acum
22°C

Intrare gratuita in Complexul National Muzeal "Astra", de Ziua Culturii Nationale

 

Complexul Naţional Muzeal "Astra" din Sibiu a anunţat că, sâmbătă, de Ziua Culturii Naţionale, toate categoriile de public au intrarea gratuită în unităţile complexului, unde pot admira expoziţii permanente sau temporare şi monumentele din Muzeul în aer liber, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit unui comunicat de presă al CNM "Astra", cu prilejul Zilei Culturii Nationale, sâmbătă, toate categoriile de public au acces gratuit în unităţile complexului.
În muzeele care ţin de CNM "Astra", vizitatorii pot vedea expoziţiile permanente sau temporare aflate în desfăşurare, iar în muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului pot admira monumentele provenite din toate zonele ţării sau se pot plimba pe alei şi pe lac.
Tot sâmbătă, la "Casa Hermes" a compexului muzeal, în cadrul expoziţiei "Chipuri de sfinţi", va avea loc un recital de poezie eminesciană, oferit de actorii Cătălin Pătru, Veronica Popescu, Alexandra Didilescu, Pali Vecsei şi Adrian Neacşu de la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.
CNM "Astra" are cea mai vastă structură etnomuzeală din România, tratând, distinct, specificul culturii populare româneşti, săseşti şi a celei a rromilor, în cadrul Muzeului Civilizaţiei Tradiţionale Populare "Astra", Muzeului Civilizaţiei Transilvane "Astra", Muzeului de Etnografie Săsească "Emil Sigerus", Muzeului Culturii şi Civilizaţiei Rromilor, aflat în proiect, iar a popoarelor extraeuropene în cadrul Muzeului de Etnografie Universală "Franz Binder".

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus