Duminică,
14.08.2022
Partial Noros
Acum
23°C

Dosarul Apostu: Ofiterul SRI si sotii Carstea au recunoscut ca au dat mita. Apostu, partial, Carabulea, deloc

Ofițerul SRI, Tiberiu Popescu, și soții Mihaela Izabela Cârstea și Sebastian Dumitru Cârstea au recunoscut faptul că i-au dat mită prim-procurorului Florin Apostu, în cadrul primei înfățișări în care au fost audiați inculpații. În cursul dimineții de joi, Tiberiu Popescu a recunoscut în fața judecătorilor Curții de Apel Constanța faptul că i-a dat lui Apostu un plic cu 400 de euro și alți 1.500 de lei, pentru ca prim-procurorul să înlocuiască declarațiile date de soții Cârstea. Declarațiile inițiale au fost sustrase de prim-procuror dintr-un dosar în care cei doi soți erau anchetați și înlocuite cu altele, întocmite cu ajutorul lui Popescu și Apostu, relatează Hotnews.ro.
Cei doi soți Cârstea au recunoscut și ei că au dat mită, relatează aceeași sursă de la procesul ținut la Constanța.

Apostu nu-și explică de ce a luat banii

Florin Apostu a povestit judecătorilor că fie nu a observat când ofițerul SRI îi dădea mita, fie nu își explică gesturile sale. ”Din iraționalitate”, relatează Hotnews.ro că a declarat Apostu legat de faptul că a schimbat declarațiile soților Cârstea. Cât privește faptul că a semnat în locul procurorilor din subordinea sa, Apostu a povestit că a fost o ”inițiativă păguboasă”.

”Altfel s-au derulat lucrurile”

În afară de cei 400 de euro, pe care i-a găsit abia a doua zi în geantă, și de faptul că a schimbat declarațiile soților Cârstea, Apostu nu a recunoscut nimic din restul acuzațiilor aduse de procurori. Potrivit Hotnews.ro, Apostu s-a apărat în fața judecătorilor susținând că procurorii care îl acuză de luare de mită nu au organizat niciun flagrant, că nu există o plângere penală împotriva lui, ci doar un denunț anonim.
În schimb ofițerul SRI, Tiberiu Popescu, a recunoscut instanței că i-a promis lui Apostu o sumă de bani, dacă soluționează cu netrimiterea în judecată a unei persoane acuzată de ucidere din culpă. Dosarul a fost astfel soluționat chiar de Apostu, fapt recunoscut și de prim-procuror. Mita promisă, însă, a fost negată de Apostu.

Carabulea nu a recunoscut că ar fi dat mită lui Apostu

În ceea ce îl privește pe Ilie Carabulea, acuzat că ar fi dat mită lui Florin Apostu, patronul Holdingului Atlassib nu a recunoscut nimic. Ilie Carabulea a povestit că i-a cerut prim-procurorului doar să se intereseze de stadiul memoriului său depus la Procurorul general al României, Codruța Koveși. De asemenea, Carabulea a respins și acuzațiile procurorilor că i-ar fi dat mită lui Apostu două mașini pentru ca acesta din urmă să le folosească, iar, recent, i-ar fi oferit tot omului legii și o revizie gratuită de 4.000 de lei. Și Apostu a respins aceste acuzații.

Cazul lui Popescu și Cârstea, disjuns

Potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, fapta recunoscută poate duce la o reducere cu o treime a pedepsei, acesta fiind motivul pentru care Popescu și soții Cârstea au recunoscut faptele de care sunt acuzați, concluzionează Hotnews.ro. Pentru că au recunoscut, magistrații de la Constanța au decis disjungerea cauzei celor trei inculpați care și-au recunoscut vinovăția.
În schimb, pentru Florin Apostu, Ilie Carabulea și Nicolae Boța urmează să fie administrate noi probe. Avocatul lui Apostu a cerut instanței ca în proces să fie audiate și vizionate toate probele adunate de procurori în timpul urmăririi, fapt acceptat de instanță.

Vineri se rejudecă eliberarea lui Apostu

Florin Apostu a solicitat instanței, prin avocatul său, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi Sibiul. Asupra acestui fapt, judecătorii de la Constanța se vor pronunța în cursul zilei de vineri.

Citește și

Apostu și Carabulea, trimiși în judecată de DNA. Apostu lucrase la 196 de dosare penale pe numele firmelor lui Carabulea


Dialog Carabulea - Apostu: Ce faci excelenţă? Trimit oameni nevinovaţi în judecată!



 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

Rusinica!

Acum 11 ani

Buna! Ce marsavie: disjung cauza ca sa-l \"judece\" pe Apostu si sa \"uite\" de cauza asta....Rusine domnule Patriciu!:))...
Raspunde

socialistul

Acum 11 ani

Pana la urma nu iese adevarul al iveala. il sacrificati pe Apostu iar carabulea va mitui pe altii si-si va rezolva fraudulos afacerile imbogatindu-se necinstit
Raspunde

dinu

Acum 11 ani

RUSINE.Printre cei inchisi ar trebui sa fie si Carabulea.Pe cine a mai mituit ca sa scape?Chiar nu se poate face justitie in tara asta?
Raspunde

neinteles

Acum 11 ani

Dacă berbecii ar fi oameni am intelege greșala făcută de Traian (același prenume cu un alt mare Traian). Citind presa anterioară procersului de joi, 20 ianuarie, reiese clar că nu sotii Carstea erau anchetati, ei facand prostia de a scrie niste declratii pentru o altă persoana anchetată. Măi Trăienel mai informează-te și tu... Deh, specific tie.
Raspunde

oblio

Acum 11 ani

viermilor de la 2 si 3: bai, oxiurilor, de ce oare nu va facurati voi procurori sau judecatori, sa faceti voi, mizerabililor, justitie \"dupa ureche\" in tara asta? pai, va spun eu: pentru ca sunteti, nulitati! sictir, cretanilor, locul vostru este la post-universitar la... jilava, doar daca ati gatat un liceu, cu bac cu tot!
Raspunde

pt. 5

Acum 11 ani

Se pare ca tu esti un mare pupancurist a lui Caram-pulea. Au dreptate 2si 3. Poate s-o gasi careva intr-o zi sa-i traga un glonte in cap acestui borfas. D-ne ajuta.
Raspunde

lol

Acum 11 ani

poate nu
Raspunde

oblio 2

Acum 11 ani

pentru accidentul genetic de la5: insule, e de presupus ca mai bine facea ma-ta chiuretaj, decat sa te nasca, pentru ca nu ajungeai asta de prostovan si de cretin, cum te arati acum! glontul ti se cuvine tie, criminale, atat timp cat, prin capu\' tau, plin de tarate si flegma, trece un asemenea gand penal... fii sigur, retardatule, ca Cel de Sus n\'o s\'asculte ruga tembela a unui excrement ca tine. mars in marsupiu\' mortii!
Raspunde

Bica

Acum 11 ani

Pericolul este unul singur: acest Carabulea sa nu reia legaturile lui cu Basescu, sa dea mita si sa scape.
Raspunde

nica

Acum 11 ani

pericolul este sa nu iesi tu, magarule, din haznaua aia in care te-a lepadat sarmana ta mamitica, inca de la nastere, si de unde ai iesit doar la sarbatori... ia spune, pramatie, ce rau ti-a facut tie, un neica-nimeni, omul asta? stai dreaku in haznaua aia, unde-i de tine!
Raspunde

Ios

Acum 11 ani

Dupa mine toti trebuie condamnati,nici unul nu este mai presus de lege, daca respectam constitutia, dar este unul care sincer va spun na-m nimic cu el care todeauna a cazut in picioare,ma intreb pentru cine sunt aceste legi si cine ar trebuii sa le respecte .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus