Cel mai longeviv consilier local al Sibiului, Hans Klein, a anunțat astăzi că demisionează din forul legislativ local. Klein a făcut acest anunț la sfârșitul ședinței ordinare a Consiliului local, ședință pe care a condus-o în calitate de președinte de ședință. Hans Klein este consilier local încă din clipa în care acest for a fost reînființat în urma schimbării regimului comunist.
”Am împlinit 70 de ani. La această vârstă puterile se micșorează și vreau să mai am timp și de altceva. Vreau să mă dedic cercetării, în calitate de cadru universitar. Asta am învățat de la bătrâni, să te retragi la timp. Între strămoșii mei, cel puțin doi au fost consilieri locali - pe atunci se numeau senatori - și de la ei am învățat și acest lucru. Familia Klein este foarte veche în Sibiu - de la 1715, când s-a mutat primul Klein în Sibiu, venind de la Șomartin”, a povestit Hans Klein la finele unei ședințe pe care a prezidat-o vădit emoționat. Doar că nu se cunoștea motivul.
Hans Klein a fost ales pentru prima dată drept consilier local în 1992, alături de alți doi colegi din FDGR. Din acel an, Klein a fost în permanență în forul legislativ local. ”Timpul pentru mine devine mai prețios pentru mine și sper că înțelegeți acest lucru. Vreau să mai fac cercetare. Permiteți-mi să mulțumesc și electoratului, care m-a ales pe mine, care ne-a ales pe noi. Cred că am făcut lucruri foarte, foarte frumoase. Mulțumesc tuturor”, a încheiat Klein.
Johannis: Hans Klein a mediat conflicte
Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a apreciat faptul că Hans Klein a încercat întotdeauna să aplaneze conflictele inerente unui for legislativ multicolor. ”A contribuit cel mai mult să ne determine să fim un consiliu local care lucrează pentru oraș. Este o demisie de onoare admirabilă. Faptul că dorește să își dedice timpul cercetării este onorabil”, a apreciat Johannis, în același timp președinte al FDGR, care i-a mulțumit lui Klein pentru munca depusă în cadrul Consiliului local. ”A fost, cel puțin pentru consilierii din grupul FDGR, mai mult decât un coleg consilier, a fost - la început mai puțin declarat, apoi declarat - șeful grupului de consilieri locali a FDGR și a reușit să ne organizeze și repede și bine”, a spus Johannis.
Livia Sava
Singura care a luat cuvântul din partea consilierilor locali a fost Livia Sava, colegă veche a lui Klein în Consiliul local Sibiu. Livia Sava a trecut peste asperitățile dintre PD-L (formațiunea pe care o reprezintă) și FDGR și i-a mulțumit lui Klein, urându-i să revină cât mai des. ”Îi dorim ani mulți cu sănătate și îl așteptăm să mai revină. Și să auzim numai de bine”, a spus Livia Sava.
Procesul cu CNSAS, pe tema colaborării cu Securitatea
Hans Klein a fost acuzat de colaborare cu Securitatea, de către Consiliul național pentru studierea arhivelor securității. Klein a contestat decizia dată de CNSAS, iar acum procesul se află pe rol la Înalta curte de casație și justiție, Turnul Sfatului a vorbit cu Hans Klein pe acest subiect.
Articolul pe această temă îl puteți citi aici.
Vezi mai jos filmulețe de la sfârșitul ședinței Consiliului local din ianuarie
Discursul lui Hans Klein
Discursul lui Johannis
Urările Liviei Sava
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Livia Sava , Turnul Sfatului , Klaus Johannis , Familia Klein , Hans Klein , Urările Liviei Sava , Primarul Sibiului
Vizualizari: 539
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Verzii?
Acum 3 ore
Un român
Acum 3 ore
Xman
Acum 3 ore
Q
Acum 3 ore
Till Eulenspiegel