Joi,
21.08.2025
Cer Senin
Acum
27°C

Marturisire

 

”Știți de ce e atâta corupție la noi? Pentru că toți cred că nu li se poate întâmpla nimic. Să zicem că ajungi consilier într-o comună, așa cum am ajuns eu. Asta, după ce am dat niște bani și jumate de porc la partid să îmi fac loc. Ei, ai ajuns acolo în consiliul local. Ce poți să faci? Doar nu te gândești la indemnizație. Aia e o prostie. E o nimica toată. Ai ajuns consilier, trebuie să faci șmecherii. Toată lumea știe că asta faci când ajungi acolo. Ai de respectat  un blazon. Ai de respectat o tradiție. În plus, într-o lume mică precum cea de la comună, să ajungi consilier și să nu faci bani este egal prost. Adică dacă nu reușești să aduni nimic, or să zică toți că ai fost fraier și că aia ajuns consilier degeaba, că nu te-a dus capul să faci bani. Încă o dată vă zic: nimeni nu se gândește la indemnizație, aia e o prostie. Pe de altă parte, banii sunt un scop, că doar nu ajungi consilier local că te-a trăznit noaptea gândul să faci bine lumii. Atunci, e mai mult decât clar pentru toată lumea că, a doua zi de când ai ajuns consilier te gândești cum faci o șmecherie să îți iasă și ție ceva? Este. Bun. Începi să lucrezi un teren, o licitație. Te bagi și tu pe unde ți se dă voie de la ăi mai mari. Că nu ești singur. Asta e clar. Nici clipă însă nu îți trece prin minte că ai putea să pățești ceva, că familia ta ar putea păți ceva. Șmecheria e obligatorie la serviciul pe care îl ai. Altfel nu există funcția de consilier. Altfel ai ajuns acolo degeaba. În plus, toți din jurul tău asta fac: șmecherii. Deci, dacă lor nu li se întâmplă nimic, nici ție nu are cum să ți se întâmple. Ce vezi tu, arestări, DNA, alea îs filme la televizor și te uiți la ele ca la telenovela de după amiază. Ți se par niște povești, bancuri, un fel de premiu la Superbingo pe care tu nu o să îl ai niciodată, deși joci în fiecare săptămână. E ceva de neconceput, ceva rece, distant, o himeră. Așa că  îți vezi liniștit de șmecherii, atât cât îți permite mandatul și te îngrași non stop. 
Apoi, într-o dimineață, ești luat pe sus de mascați, ți se pune inima într-o pungă cu gheață și ești aruncat ca un câine în pușcărie. E vina mea? Sau a celor care lasă sistemul să ne spele mințile?”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1048

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus