Vineri,
16.05.2025
Innorat
Acum
6°C

Resedinta mitropolitilor: intre monument istoric si o noua biserica


Una dintre cele mai frumoase clădiri din Sibiu a devenit subiect de dispută între autoritățile pentru protecția monumentelor istorice și Mitropolia Ardealului. Reședința mitropoliților, clădirea în discuție, este amplasată pe bulevardul Victoriei, la nr. 38, în intersecția cu strada Transilvaniei. Imobilul este, deocamdată, monument istoric. Mai precis până în aprilie, când expiră termenul de obținere a tuturor documentelor necesare clasificării clădirii și parcului aferent. După aceea dată, proprietarii clădirii pot ridica biserica pe care o plănuiesc în zonă.

Reședința Mitropoliților a fost ridicată pe o parcelă de teren achiziționată încă din vremea mitropolitului Andrei Șaguna. Clădirea propriu-zisă a fost finalizată în 1900, an din care a servit drept reședință pentru toți mitropoliții care au condus de la Sibiu destinele bisericești.
Autoritățile în materie de protecție a monumentelor istorice au remarcat valoarea arhitecturală a clădirii, iar, potrivit legislației în vigoare, au demarat procedurile de clasificare pe lista monumentelor istorice din România. Potrivit normelor în vigoare, Direcția Județeană pentru cultură, culte și patrimoniu cultural național poate demara prin propria inițiativă întocmirea dosarului de clasificare: acest lucru se poate întâmpla pentru orice clădire aflat în proprietatea Statului Român sau a cultelor.
Potrivit datelor Ministerului Culturii, fosta reședință de vară mitropolitană cu grădină a fost propusă spre clasificare în lista monumentelor de categoria A în ședința din 24 martie 2010 a Comisiei naționale a monumentelor istorice din cadrul Ministerului culturii. În cadrul acestei ședințe, a fost acordat aviz favorabil clasificării imobilului drept monument istoric. Comisia amintită a constatat că întreg ansamblul, atât clădirea cât şi parcul îndeplineşte toate criteriile de clasare ca monument istoric, conform normelor metodologice de clasare. De aici, însă, detaliile se pierd în birocrație.

”Noi vrem fotografii”

Practic, dintre formalitățile rămase necesare cea mai importantă era semnătura ministrului Culturii. În cursul anului trecut, însă, Direcția monumentelor istorice din cadrul ministerului amintit a decis că, în baza noilor reglementări legislative, pentru completarea dosarului de clasificare ar mai fi nevoie și de fotografii din interiorul clădirii. Cum proprietar este Arhiepiscopia Ortodoxă Română, în baza documentației suplimentare solicitate de minister, inspectorii de patrimoniu din Sibiu au solicitat accesul în clădire pentru a prelua respectivele imagini. Accesul, însă, a fost respins de Arhiepiscopie, în două rânduri. Motivul: clădirea se poate prăbuși.

ÎPS Streza: ”nu am primit decât piedici”

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, spune că nu a permis accesul în clădire din cauza stării precare a întregii zone. Mai mult, ÎPS Streza se arată deranjat de inspectorii de patrimoniu. ”Au amenințat că vin cu poliția monumentelor istorice. Mă bucur, mă bucur că nu mai facem parte din același minister. Nu înțelegeți, acolo, la cinci metri de casă este un fund de vale și am inițiat o serie de studii de specialitate pentru a vedea care este starea de fapt. Acolo trebuie investiți foarte mulți bani”, a declarat ÎPS Streza pentru Turnul Sfatului.
Pe piața zvonurilor din Sibiu, în legătură cu terenul de aproape 10.000 de metri pătrați au început să circule o seamă de zvonuri. Toate își au drept punct de plecare starea deplorabilă în care monumentul se află acum: întreg parcul cu specii rare de copaci este neîngrijit, ferestrele reședinței sunt sparte, tencuiala stă să cadă pe alocuri. Mitropolitul Ardealului susține, însă, că fețele bisericești nu au niciun gând de înstrăinare sau demolare a clădirii. ”Noi avem tot interesul să punem în valoare acest imobil. Și să nu ne mai spună alții care este valoarea lui, căci noi am făcut Istoria Artei înaintea multor altor specialiști”, spune mitropolitul.

Planurile de viitor: încă o biserică

Deocamdată, dosarul de clasificare fiind încă în lucru, clădirea de pe Victoriei 38, cu tot cu parcul din împrejurimi, este considerată monument istoric. La expirarea anului alocat prin lege pentru demersurile de clasificare, clădirea va fi scoasă de pe lista monumentelor istorice, iar un nou demers pentru clasificare va putea fi inițiat abia peste trei ani.
Dincolo de aprilie, pentru Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu va fi mult mai ușor să obțină avizele necesare ridicării unui nou edificiu în curtea reședinței mitropoliților. Iar acest edificiu este deja plănuit. ”Reședința este în patrimoniul nostru și nu avem niciun interes să o demolăm. Dar acolo vom pune și o biserică”, dezvăluie mitropolitul Streza din planurile Bisericii.

Mărturii istorice

Valoarea actuală a reşedinţei mitropoliţilor este dată atât de stilul arhitectural, cât şi de faptul că este păstrată intactă. Aproape intactă, de fapt, având în vedere că nu demult a fost demolat pavilionul de vară al reşedinţei. Farmecul acestui loc și stilul clădirii reprezentativ pentru epoca de sfârșit de secul XIX, început de secol XX au atras atenția inclusiv a industriei cinematrografice, la Sibiu fiind înregistrate mai multe secvențe pentru diferite filme de producție autohtonă. Valoarea ansamblului este dată și de faptul că reședința mitropoliților de pe Victoriei este singura reședință de vară cu grădină păstrată integral, cu o doză importantă din substanța istorică originară.
În cartea publicată în 1911 de Silvestru Moldovan, denumită Ardealul, ansambul rezidențial aflat acum pe Victoriei este așezat printre cele mai frumoase zone ale Sibiului de la începutul secolului XX. ”Un pompos edificiu în formă de vilă, făcut în 1900. Grădina spațioasă, în mijlocul căreia se înalță rezidența, este una dintre cele mai frumoase din Sibiu”, scria Moldovan.
Anul trecut, mare parte din parcul aferent imobilului a fost salvat in extremis, prin depunerea dosarului de clasificare: administrația locală tocmai aprobase tăierea a 24 de copaci.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

27 comentarii

astia trebuie impuscati

Acum 14 ani

eu cel putin m-am saturat de hotii astia imbracati in sutana, astia ar trebui interzisi sunt niste mafioti cu totii, de la cel mai mic popa, la cel mai mare, iar marelui mitropolit nu pot decat sa ii amintesc unul din complicele lui la impartirea mitropoliei adrealului in doua, ca sa aiba fiecare cate o particica din ciolan, s-a dus, acum ar trebui sa se duca si celalalt gunoi, poate ne ajuta cel de sus!
Raspunde

octogon

Acum 14 ani

eu am intrat in toamna inauntru si am facut poze, era plin de sticle si doze, parchetul cel minunat arata jalnic, stucatura zugravita peste de x-ori, geamurile sparte, pozele de azi nu spun nimic, ar trebui cautate poze din arhiva pentru adaugat la dosar, precis sunt inca destule. Mitropolia nu are nici un interes sa o pastreze, vor darama-o. Nu a avut nici interes sa raspunda ministrului de externe al Cehiei, domnului Schwarzenberg, cel ce le ceruse bustul strabunicului sau care pe vremuri era in gradina palatului. BOR este cea mai despotica, retrograda, inculta si corupta forta politica din Romania actuala.
Raspunde

Maria

Acum 14 ani

Poate IPS Laurentiu Streza ar trebui sa dea exemplu si sa tina seama de sfatul specialistilor, sa fie primul care sa pastreze semnele lasate de inaintasi, sa cultive prin exemplul personal respectul pentru patrimoniu,sa nu includa BOR in afaceri imobiliare!!!!!
Raspunde

marius

Acum 14 ani

aprope toti popii sunt niste nesimtiti, de 20 de ani iau bani pentru biserici si tac mac cand vine vorba de spitale
Raspunde

hmm

Acum 14 ani

inca o biserica? chiar asa de credinciosi a ajuns poporul roman incat sa mai fie neveoie de inca o biserica in zona aia?
Raspunde

BOR IS

Acum 14 ani

O biserica pe Dealului ( la 2 min), Biserica din Groapa (3 min), Biserica din Strand (5 min), Mitropolia (7 min). Am uitat ceva?
Raspunde

bes

Acum 14 ani

Oare mitropolitul nu isi doreste o resedinta frumoasa unde sa poata primii alti capi ai cultelor? Nu va inteleg domnule mitropolit.
Raspunde

dan

Acum 14 ani

Campania \"nici o strada fara cel putin o biserica\" continua. Aici este si vina celor care subventioneaza construirea acestor kitsch-uri arhitectonice. Asta e, termina fiul vre-unui prehot teologia si are nevoie de un loc de munca.
Raspunde

@BOR IS

Acum 14 ani

La 2 min biserica de la spitalu militar
Raspunde

NicuVlad

Acum 14 ani

Raspuns pentru primu comentator: Te invit saptamana aceasta si in cea urmatoare sa mai treci seara pe la vecernie si sa mai auzi vre-un cuvant de invatatura... la Catedrala mai gasesti si \"mici popi\" care spun cuvinte mari! Si nu mai generaliza ca nu e etic!
Raspunde

the same

Acum 14 ani

Cred ca e mai ieftin sa construiesti de la zero cladirea aia decat sa o renovezi... voi ce credeti?
Raspunde

MAGY-SIBIU

Acum 14 ani

Am semnalat si in scris mitropoliei starea jalnica in care se afla aceasta cladire frumoasa si importanta din sibiu in care pe vremea comunistilor era CASA PIONIERILOR si unde se desfasurau N activitati,cercuri etc .Era un domn ANGHEL care avea grija de cladire si era OK -Dupa ce i-a dat afara pe elevi si cladirea a intrat in patrimoniul MITROPOLIEI la fel ca de multe alte edificii din centrul sibiului s-a ales praful.Nu inteleg cum un primar care pretinde ca este cel care conduce orasul lasa pe fiecare sa faca ce vrea in orasul asta .Trebuie reguli clare - impuse de primarie -daca vrei sa traiesti in sibiu astea sunt conditiile -si tu mitropolie daca ai luat o cladire atunci nu o lasa de izbeliste -renoveaza-o ca tot ai bani cu galeata de la atatea spatii inchiriate.Pacat ca in sibiu primarul nu face ordine si in orice caz acolo nu mai trebuie o alta biserica ci acea cladire frumoasa restaurata si parcul ingrijit .Mitropolitul probabil are alte interese personale care nu coincid cu ce doresc sibienii !
Raspunde

NicuVlad

Acum 14 ani

In cazul asta nu e vina primarului... Daca e proprietatea Mitropoliei Primaria nu prea poate interveni... Ar trebui introdusa, ca si in Mangalia, taxa de paragina...
Raspunde

NicuVlad

Acum 14 ani

Si inca ceva... cat despre administratia locala, as reciti ultimele doua randuri din reportaj
Raspunde

ioio

Acum 14 ani

Nu pot sa cred !!!! Trebuie bani multi ca sa reconditionati proprietatea si ati lasat sa se inteleaga ca nu aveti de unde ! Dar biserica din banii cui vreti sa o faceti !?!?! Din banii enoriasilor, de paraca nu ar fi destule biserici in oras ! BOR- cel mai profitabil SRL din Romania, nu taiati chitanta pe absolut nimica ! Mai detineti si monopolul pe afacerea cu lumanari!
Raspunde

un sibian

Acum 14 ani

nu facteti nici o biserica!!!! sa le dau foc la toate, cu cat mai multi popi inauntru!!
Raspunde

dan

Acum 14 ani

este si o strategie: atunci cand detii o cladire monument istoric si nu ai autorizatie sa o demolezi lasi cladirea in paragina sa cada singura, din cand in cand lasi si robinetele deschise. Si ai loc nou pt cladire destinata indoctrinarii si indobitocirii (in cazul de fata)
Raspunde

IPS Eftimie

Acum 14 ani

Din contra, nu trebuie daramat asa de-a-mboulea! Se deschid usile, se canta manele si se da bautura gratis, se umple de prostime, apoi se inchid usile si se da foc. Asa se face o treaba cu cap!
Raspunde

dan

Acum 14 ani

@IPS Eftimie, pt cineva care se recomanda ca inalt prea sfintit, nu ai un limbaj ca atare, as spune chiar ca te crezi o persoana care se crede mult peste ceilalti. Parca isus al vostru va invata altceva, ceva legat de modestie, iubire si ajutarea aproapelui? prehotii nu se poarta tocmai asa.
Raspunde

NicuVlad

Acum 14 ani

Ar fi mai multe de povestit, de exemplu la slujba de vecernie din seara asta am aflat ca realitatea nemijlocita este mai crunta decat maciuca infipta in gaoz. Cam astfel de invataturi interesante aflam de la slujitorii in sutana.
Raspunde

IPS Eftimie, pentru prabusitul de dan

Acum 14 ani

Pai bine bai saracule, eu ce plm am zis mai sus? Am zis ca trebuie asanata sosietatea de scursori, ia de mai lectureaza o data povata de mai sus. Tie dane ori iti place sa asculti manele, ori iti place sa bei, ori amandoua.
Raspunde

dan

Acum 14 ani

pt preasfintitul care vede paiul din ochiul altuia...., nu ma compara cu creaturile alea cu mai putine clase ca trenul. Si nu crezi ca sunt mult prea multe biserici in tara asta? Ati ajuns la fel de rau ca proxenetii dpdv moral. Altceva nu auzim de la voi, ca lumea este pacatoasa, ca trebuiesc construite si mai multe biserici, hai cu exemplul inainte, sunteti niste megalomani. Si daca banul este ochiul dracului, de ce aduna bisericaca atatea averi?
Raspunde

IPS Eftimie

Acum 14 ani

danutule, am zis eu ca nu trebuie daramat? dimpotriva, trebuie. biserica se cladeste cate una in fiecare din noi (daca este cazul), nu-i musai sa trantim cate una de beton la fiecare colt de strada. este suficient sa existe biserica din noi, si fiecare va fi preotul acelei biserici. eu asa cred, asta e convingerea mea. ce facem cu armata de popi care mai cu har, care mai cu putin talent, care ar ramane fara obiectul muncii? iete mi se rupe mie in patru de mila astora. hai, noapte buna, la nani cu noi. ca viata-i scurta, si moartea e lunga.
Raspunde

Alex

Acum 14 ani

Nu cred ca mai e nevoie de inca o biserica acolo.d-l Streza cred ca nu prea e interesat decat de afaceri.
Raspunde

Calau

Acum 14 ani

Eu as zice sa incheiati toate comentariile astea anapoda...
Raspunde

Adrian

Acum 14 ani

In tara asta nimic nu e cum ar trebui sa fie
Raspunde

anonim

Acum 13 ani

E trist ce se intampla...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus