Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal găzduieşte începând de azi expoziţia „Painting for Thinking” a artistului Romul Nuţiu. Expoziţia este o investigaţie picturală cu posibilităţi de performance, având un profil abstract cu efect ermetic.
În anii ’70, la Timişoara, Cotoşman, Bertalan, Flondor şi Nuţiu încearcă să impună o identitate de grup, în aversiunea lor faţă de realismul-socialist. Nuţiu alege, aproape inconştient, Expresionismul Abstract, combinând de fapt forma abstractă, mare, ambiţioasă cu valorile emoţionale expresioniste. Romul Nuţiu foloseşte reacţii estetice meditative pentru pictură, obiect , sculptură şi instalaţie. Nuţiu este interesat de cum se poate experiementa, perseverând în serviciul mediilor artistice consacrate, dar şi în direcţia Sinn – Bedeutung (conţinut – semnificaţie). Intimitatea intens psihologică livrează calităţi de tipul experienţă estetică şi acţiune, control abandonat în favoarea planşei, imagini primordiale, simboluri arhetipale şi automatism fizic.
Romul Nuţiu s-a născut la Bilbor, în 28 iulie 1932. A studiat la Institutul Ioan Andreescu din Cluj şi a urmat o clasă de excelenţă cu prof. Alexandru Ciucurencu la Institutul Nicolae Grigorescu din Bucureşti. Începând cu anul 1957, expune în galerii şi muzee din ţară şi străinătate, cu predilecţie în Germania, Ungaria, Austria, Brazilia, Anglia şi Italia.
Vernisajul va avea loc joi, 10 februarie, de la ora 17:00. Expoziţia va rămâne deschisă până în 28 februarie, de miercuri până duminică, între orele 10:00- 18:00.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Artă Contemporană , Alexandru Ciucurencu , Muzeului Național Brukenthal , Expresionismul Abstract , Institutul Ioan Andreescu , Institutul Nicolae Grigorescu , Romul Nuţiu
Vizualizari: 471
Ultimele comentarii
Acum 33 minute
Barosanu
Acum 37 minute
Cocovean din Fântânele( Cacova Sibiului după numele istoric încă destul de folosit)
Acum 1 oră
Ion Iliescu (RIP)
Acum 1 oră
Sa mori tu ?!
Acum 2 ore
Ion