Turnul Sfatului vă prezintă în această săptămână cea mai amplă radiografie a Dosarului Apostu, cel mai cunoscut dosar de corupţie instrumentat de DNA la Sibiu. Astfel, în ediţia tipărită ce a apărut la chioșcurile Ioan și Dan și Vas & Flory luni dimineaţă, puteţi citi ce au declarat săptămâna trecută, la Curtea de Apel Constanţa, în favoarea lui Ilie Carabulea, persoane precum Cristian Bicher, Cosmin Mihu sau Daniel Micu (ultimii doi directori generali în companii legate de Holdingul Atlassib). Veţi putea vedea și cum a greșit ”refrenul” o secretară a lui Carabulea, dar și ce tratament a primit prim-procurorul Florin Apostu de la judecătoare.
Turnul Sfatului publică în ediţia tipărită și noi stenograme ale unor convorbiri telefonice sau înregistrări ambientale ale unor discuţii între inculpaţii din Dosarul Apostu. Veţi putea citi și noua spovedanie a ofiţerului SRI, Tiberiu Popescu, în faţa judecătoarei Curţii de Apel, plus un reportaj din sala de ședinţe ocupată, pe de-a întregul, numai de sibieni, în cursul zilei de joi a săptămânii trecute.
Articolele dedicate dosarului de corupţie vă dezvăluie și atmosfera de dinaintea deciziei Curţii de Apel Constanţa de a-i elibera pe Apostu și pe Popescu, decizie contestată de DNA la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie. Recursul celor de la DNA ar trebui, în mod normal, să fie judecat în cursul zilei de miercuri.
De ce ”dosarul Apostu pare tot mai subţire” puteţi citi numai în ediţia tipărită a ziarului Turnul Sfatului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Înalta Curte , Dosarul Apostu , Ilie Carabulea , Turnul Sfatului , Apel Constanța , Cristian Bicher , Holdingul Atlassib , Florin Apostu , Daniel Micu , Tiberiu Popescu , Dosarului Apostu , Toma Cosmin Mihu
Vizualizari: 353
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Newman
Acum 3 ore
Silviu
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Sibian