Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Muzeul Brukenthal pe lista muzeelor reprezentative pentru Europa

Consiliul Internațional al Muzeelor din Europa (ICOM) a avut inţiativa de a edita un volum dedicat prezentării Europei prin muzeele sale. Muzeul Naţional Brukenthal a participat la acest proiect şi dintr-un total de 116 dosare primite, ICOM Europa a selectat 49 de imagini, pintre care şi lucrarea propusă de muzeul sibian. Propunerea Muzeului Naţional Brukenthal a fost inclusă în capitolul „Art and Culture”. Volumul a fost editat în 5.000 de exemplare şi a fost distribuit şi la Conferinţa Mondială ICOM din Shangai, în scopul creşterii vizibilităţii muzeelor din Europa. Conform organizatorilor au fost alese reprezentările a căror „dimensiune europeană a fost evidentă şi în acelaşi timp bine argumentată”.
„Noi am participat cu lucrarea realizată de Şoimii Şatrei anul trecut. Am fost deosebit de bucuroşi când am aflat că am fost selecţionaţi şi încluşi în acest volum, pentru că acest lucru dovedeşte calitatea lucrării cu care noi am participat” a declarat coordonatorul Raluca Teodorescu.
Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal a prezentat anul trecut intervenţia site-specific „Şoimii Şatrei- WHAT’S STREET ART DOING IN A MUSEUM?”. În cadrul acesteia, Şoimii Şatrei, care sunt o grupare de tineri, cunoscuţi mai ales în SUA, au realizat o lucrare, folosindu-se de toate mediile „high and low art”: pictură, pictură murală, sculptură, fotografie, video, obiect şi muzică.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

callas

Acum 13 ani

cum se cheama \"Soimii Satrei\" pe englezeste?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus