Sâmbătă,
20.07.2024
Partial Noros
Acum
31°C

Nuclear: Ingrijorarea creste in Europa dupa accidentul din Japonia

Riscul unui accident nuclear major în Japonia a înteţit îngrijorarea în Europa cu privire la acest mod de producere a energiei şi a constrâns luni autorităţile să aibă în vedere o întărire a controlului la numeroasele centrale europene pentru a linişti populaţia, în timp ce comunitatea internaţională continuă să trimită echipe de salvare şi ajutor umanitar, relatează Agerpres.

Elveţia, ţară care nu face parte din Uniunea Europeană, a anunţat luni că a suspendat proiectele de reînnoire a centralelor nucleare, în aşteptarea unor eventuale 'norme (de securitate) mai stricte'.

În Uniunea Europeană, ministrul austriac al mediului, Nikolaus Berlakovitch, a cărui ţară refuză energia atomică, a cerut luni, cu prilejul unei reuniuni la Bruxelles, verificarea tuturor centralelor nucleare din Europa. 'Vecinii noştri mizează cu toţii pe energia nucleară', a spus ministrul austriac. 'La rândul nostru, cerem securitatea maximă pentru populaţia austriacă, iar toţi vecinii noştri trebuie să o poată garanta propriilor lor populaţii', a adăugat Nikolaus Berlakovitch.

Austria doreşte 'teste de rezistenţă pentru centralele nucleare din Europa şi acestea trebuie să fie efectuate cât mai curând posibil', potrivit ministrului austriac.

Majoritatea ţărilor Uniunii Europene au centrale nucleare: Franţa (19 centrale şi 58 de reactoare), Marea Britanie (9 şi, respectiv, 19), Germania (12 şi 17), Suedia (7 şi 16), Spania (6 şi 9), Belgia (2 şi 7), Finlanda (4 reactoare), Ungaria (4), Bulgaria (2), Grecia (1), Lituania (1), Olanda (2), România (2), Slovacia (4), Slovenia (1) şi Republica Cehă (6), adaugă AFP.

În Germania, cancelarul Angela Merkel se confruntă cu presiuni după ce, recent, guvernul de la Berlin a luat decizia controversată de a prelungi durata de viaţă a celor 17 reactoare ale ţării.

Comisarul european pentru energie, Guenther Oettinger, a declarat luni că ar trebui să se verifice în mod riguros nivelul de siguranţă la vechile centrale nucleare din Germania şi nu a respins posibilitatea închiderii acestora dacă va fi necesar, potrivit Reuters.

Parisul doreşte cel mai înalt nivel de securitate, a asigurat la rândul său ministrul francez al ecologiei, dezvoltării durabile, transporturilor şi locuinţelor, Nathalie Kosciusko-Morizet. 'Franţa, care exploatează numeroase instalaţii, pledează pentru un nivel de siguranţă cât mai omogen cu putinţă', a adăugat oficialul francez.

'Catastrofa din Japonia suscită multă îngrijorare în Italia', a subliniat ministrul italian al mediului, Stefania Prestigiacomo. 'Dorim să intrăm în sistemul nuclear al Uniunii Europene, dar aşteptăm să avem informaţii cu privire la situaţia centralelor UE', a precizat ministrul italian. Omologul său polonez, Janusz Zaleski, a spus că Polonia lucrează la proiectul său nuclear iar 'evenimentele din Japonia vor provoca o discuţie'.

Miniştrii energiei din cele 27 de state membre ale UE, autorităţile naţionale din domeniul siguranţei nucleare şi operatorii în sectorul energiei nucleare se vor reuni marţi după-amiază, la Bruxelles, pentru a analiza situaţia creată în urma exploziilor de la centrala nucleară Fukushima din Japonia şi pregătirea UE în caz de accidente similare, a anunţat luni Pia Ahrenkilde-Hansen, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.

Premierul rus, Vladimir Putin, a estimat luni că nu planează o ameninţare nucleară globală, după exploziile survenite la centrala nucleară Fukushima din Japonia.

Tot luni, Agenţia rusă pentru energie atomică (Rosatom) a declarat că informaţiile venite pe diferite canale sunt 'insuficiente şi inexacte' în legătură cu situaţia la centralele nucleare din Japonia, unde continuă seria exploziilor şi sunt detectate noi disfuncţionalităţi, potrivit Interfax.

În afara continentului european, India a anunţat luni verificarea condiţiilor de siguranţă ale tuturor reactoarelor nucleare ale ţării. Taiwan şi Singapore au anunţat că vor examina nivelul de radiaţii în cazul alimentelor provenite din Japonia, în special la cele proaspete. Între timp, comunitatea internaţională ajută Japonia, unde victimele se numără cu miile.

Comisarul european pentru cooperare internaţională, ajutor umanitar şi reacţia la situaţii de criză, Kristalina Gheorghieva, a dat asigurări că UE 'nu va precupeţi resurse' şi că 20 de state membre au pus deja la dispoziţie asistenţă 'tehnică', notează EFE.

Foto: pyang.wordpress.com

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus