Marţi,
27.09.2022
Ceata
Acum
9°C

Noi suntem romani

Cine a stat în camera 510? E o întrebare pe care nu ai vrea să o auzi atunci când pleci dintr-un hotel la care ai stat cu un grup mai mare. Și totuși, se insistă. Cine a stat la 510? Nu e vorba de rușine să recunoști, doar că s-a consumat din cameră și trebuie plătit.
Nu e problema că se vizionează un program TV codat, sau că se consumă din mini-bar. Chiar nu-i bai, chit că ești ziarist, consilier local, președinte de Consiliu Județean sau primar. Sau ce vei fi, nu contează. Contează doar să nu te faci pe tine și pe alții de râs prin lume. Sau pe cei ce te-au chemat.
De ceva vreme, se fac vizite pentru însușirea noțiunilor privind insituțiile europene. Pe scurt, fiecare europalamentar cheamă din țară pe banii Parlamentului European oameni să vadă ce și cum cu Uniunea Europeană. Și vin. Și ziariști, și primari, și consilieri locali ori județeni. Rostul e să te familiarizezi cu niște noțiuni, dar și să vezi locuri, oameni sau să observi ce au făcut alții înaintea ta. Că doar nu se va aștepta de la români să se inventeze coada de la cireașă.
Și tot vin. Noi ne-am obișnuit cu europenii, e timpul ca și ei să se obișnuiască cu noi. Dacă nu vor fi avut până acum vreun șoc. Nu știu cum se comportă acolo un primar olandez. Am văzut doar cum se poartă câțiva de-ai noștri. Cu țuică pe avion. Cu miștocăreală atunci când nu e cazul. Cu cheltuieli restante. Dar nu extrem de deranjant, totuși, să faci o tragedie din asta. Ai noștri conducători sunt la fel ca mulți dintre noi. E curios să te afli într-o țară străină și să-i studiezi tot pe ai tăi. Și de multe ori, noi asta facem: ne e mai teamă de ai noștrii, uitând că nu suntem chiar toți ca eroii de la știrile de la ora 5.  
Concluzia vizitei, după ce am întrebat gazdele, a fost că am prins un grup cuminte. Nu au făcut scandal, nu s-au interesat în Parlamentul European unde găsesc un cartier mai “permisiv” într-ale moralității, nu s-au îmbătat și nici nu s-au pus pe mici afaceri cu belgienii. S-au încadrat în limitele unei vizite decente. Alții nu au fost chiar așa.
Nu știu totuși dacă soluția este să duci de mână fiecare român într-o țară cu apă caldă. Sunt dese cazurile când românii sunt exemplari în străinătate și e întorc ca niște hiene flămânde pe plaiurile natale. Un calcul sumar ar arăta că ar fi nevoie de o mie de ani, pe acest program de vizitare al Parlamentului European, să poată ajunge acolo fiecare roman.

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

mike

Acum 11 ani

nu pricep ce vrei sa spui omule.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus