Miercuri,
22.01.2025
Ceata
Acum
-2°C

Patrick Young ii va lua locul lui Ancuta la Bursa din Sibiu

Irlandezul Patrick Lyle Young va fi cel mai probabil noul manager al Bursei din Sibiu, numirea lui oficială în funcţie fiind aşteptată însă la adunarea extraordinară a acţionarilor din 24 aprilie. Teodor Ancuţa, actualul director general al instituţiei a anunţat că-şi va da demisia la sfârşitul lunii aprilie.

"Întrucât, conform actului Constitutiv al Sibex, preşedintele Consiliului de Administraţie este în acelaşi timp şi Director General al societăţii,  Consiliul de Administraţie al Sibex, întrunit în data de 23 martie 2011, a amânat numirea d-lui Patrick Young în funcţia de manager al Sibiu Stock Exchange până la Adunarea Generală Extraordinară a acţionarilor Sibex din 29.04.2011. În cadrul acesteia, pe ordinea de zi se află modificarea actului constitutiv al Sibex, astfel încât funcţiile de Preşedinte al CA şi de Director General să fie separate", se arată într-o informare a Bursei din Sibiu.

Young are o experienţă de 23 de ani în management, deţinând de-a lungul timpului funcţii de conducere la mai multe companii de brokeraj şi colaborând cu burse de referinţă precum London International Financial Futures and Options Exchange, Bond Exchange of South Africa, Australian Derivatives Exchange, Chicago Mercantile Exchange şi National Stock Exchange of India.

Totodată, el este membru în comitetul de investiţii al fondului de investiţii New World Value Fund, cu plasamente de 320 milioane dolari în Europa Centrală şi de Est.
 
Ancuţa a anunţat în luna februarie că va demisiona la finalul lunii aprilie din funcţia de director general al Sibex şi că va fi adus în locul său un străin cu experienţă pe pieţele de capital din Europa.

Ancuţa, preşedinte CA şi director general al Sibex încă de la înfiinţarea bursei de la Sibiu, în 1994, va rămâne la conducerea CA.

Administratorii BVB şi Sibex au decis în ianuarie să reia discuţiile cu privire la fuziunea celor două burse, iar acţionarii sunt convocaţi la 29 aprilie pentru a decide în acest sens.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus