Consilierii locali din Sibiu sunt chemați să aprobe, în ședința ordinară de săptămâna viitoare, desființarea a două anexe de pe strada Gladiolelor. Acestea sunt considerate „elemente parazitare”, care împiedică viitoarele lucrări de reabilitare a fostului orfelinat Maria Tereza și transformarea clădirii în școală.
Proiectul „Reabilitare Imobil Maria Tereza – Strada Gladiolelor Nr. 4 și Nr. 6” este implementat de primărie în cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021-2027. Obiectivul principal al proiectului de hotărâre inclus pe ordinea de zi a următoarei ședințe a forului local este desființarea construcțiilor anexe pentru ca lucrările de reabilitare propuse prin proiect să nu fie afectate.
Amintim că proiectul de reabilitare a fostului orfelinat Maria Tereza a fost aprobat de consiliul local în august 2023, iar în septembrie 2024 Primăria Sibiu a anunțat semnarea contractului de finanțare.
De ce este necesară demolarea?
Conform raportului de specialitate, anexele vizate sunt de fapt două construcții metalice cu funcțiunea de garaje. Acestea se află pe amplasamentul care face obiectul investiției, imobilul fiind inclus în lista monumentelor istorice. Funcționarii primăriei descriu că garajele sunt considerate „elemente parazitare” pentru ansamblul monument istoric și „împiedică viitoarea amenajare exterioară a incintei propusă prin proiect”.
Mai mult, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) a solicitat beneficiarului, în etapa de contractare a finanțării, ca „până la implementarea proiectului (...) să fie luate toate măsurile necesare pentru desființarea anexelor, din surse proprii”.
Demolarea garajelor va costa 259.073,19 lei (inclusiv TVA), se mai arată în proiectul de hotărâre.
Reamintim că reabilitarea imobilului Maria Tereza va costa aproape 70 de milioane de lei. Lucrările au fost scumpite la un an de la aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici cu 2 milioane de euro sau 10 milioane de lei. Astfel, dacă în august 2023 valoarea investiției era estimată la aproape 59 de milioane de lei inclusiv TVA, peste un an a fost majorată la 69 de milioane de lei inclusiv TVA.
În această clădire Primăria a promis că va amenaja o școală cu 33 de clase și care se va comasa cu Școala nr. 18.
La începutul acestui an, Comisia monumentelor istorice a avizat favorabil proiectul de reabilitare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 398
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Sibianul vesel
Acum 5 ore
Unsibian
Acum 6 ore
PUTEREA
Acum 6 ore
La noi la sat reactionam, nu preintampinam
Acum 7 ore
Sibian