Marți,
18.11.2025
Cer Senin
Acum
10°C

Negociatorul. Stirbet, acuzat ca racoleaza primarii PNL

 

Vicepreședintele PD-L, Cornel Știrbeț este acuzat de liberali că se întâlnește pe furiș cu primarii liberali și le strică liniștea din partid. Sunt suspectați de întâlniri cu democrat-liberalul, primarul din Dumbrăveni, Georgeta Irimie și cel din Ațel, Sergiu Moldovan. Mai mult, la Dumbrăveni, actuala coaliție foarmată din partidele din opoziție nu poate respecta protocolul USL: impunerea majorității în consiliile locale, în care PSD, PC și PNL au împreună majoritatea. Liberalii duc de câteva săptămâni muncă de lămurire cu primarul, pentru a-l schimba din funcție viceprimarul PD-L Mircea Dobreanu. În CL Dumbrăveni există însă o altă majoritate, formată din consilierii PNL și cei ai PD-L. Doar că aceasta nu are “binecuvântarea” de la Sibiu.

Întâlnirile dintre Cornel Știrbeț și Georgeta Irimie  vin să confirme acest lucru. “Ne-am întâlnit la Mediaș, în prezența domnului deputat Roman. Nu au fost discuții despre nicio acaparare. Noi nu acaparăm pe nimeni. Zvonurile sunt ale voastre. aceeași declarație o am și în cazul primarului din Ațel”, a declarat deputatul PD-L, Cornel Știrbeț. Primărița Georgeta Irimie nu a putut fi contactată, a răspuns însă viceprimarul Mircea Dobreanu. “Eu am 60 de ani, nu discut politică. Dacă aveți alte întrebări, ascult, dacă nu, nu. Avem primar, e doamna Georgeta Irimie, este în PNL acum, la mine cu politica mai rar”, spune viceprimarul orașului Dumbrăveni, Mircea Dobreanu.

Președintele PNL Sibiu, Mircea Cazan confirmă situația tensionată de la Dumbrăveni și spune că are deja informații că anumiți primari negociază cu democrat-liberalii. “Știu că negociază, aveam câteva semnale. Vom discuta în partid ce vom putea face în aceste cazuri”, spune Cazan.

Deputatul PD-L a recunoscut și întâlnirea cu primarul din Ațel. Primarul din Ațel, Sergiu Moldovan spune că va discuta situația sa în partid și că nu-și va spune nemulțumirile în presă. “Este problema lor ce spun. Eu nu vreau decât să am o discuție în cadrul Biroului Județean. Nu știu de unde au pornit toate aceste discuții. Zilele acestea ajung la Sibiu și voi discuta cu cei din partid. Nu cred că domnul Cazan este problema. Oricum, eu nu o să-mi spăl niciodată rufele în public. Discuții voi avea în cadrul partidului”, a declarat Sergiu Moldovan, primarul comunei Ațel.

Partenerii liberalilor, social-democrații sunt mult mai liniștiți. Primarii lor s-au obișnuit cu greutățile opoziției. “Ai noștri sunt oameni serioși care știu ce se întâmplă pe scena politică. Știu spre ce se îndreaptă scena politică, știu că nu au de ce să intre într-un partid care nu va mai intra în parlament. Nu suntem la primul mandat în opoziție, nu suntem nici începători. Primarii noștri știu să strângă din dinți, nu avem probleme”, spune liderul PSD Sibiu, Ioan Cindrea.

Problema primarilor “traseiști politic” nu este o noutate a anului 2011. În 2008, tot liberalii se plângeau de democratul Cornel Știrbeț că face presiune asupra edililor PNL. Președintele de atunci al PNL Sibiu, Eugen Mitea, susținea că primarii liberali sunt zilnic amenințați de liderii PD-L. „Dezaprob ce face PD-L în teritoriu, prin deplasările și racolările candidaților noștri și cu amenințările de care au parte zi de zi. Revine o politică ce s-a practicat în trecut, nu e normal ce se întâmplă acum. Au fost echipe, cum sunt ei împărțiți pe zonele județului. În frunte sunt fostul nostru coleg și cu domnul fost prefect ", a explicat Mitea.

 

 

 

Între anii 2000 si 2003, în județul Sibiu, din 62 de primari, 37 și-au schimbat partidul în timpul mandatului și 25 au rămas fideli. Într-un top întocmit de Institutul de Studii Politice, Sibiul era pe primul loc pe țară în ceea ce privește migrația politică, cu o proporție de 59,7% de primari ce au plecat în alt partid.

 

 

 

După alegerile locale din 2000, Partidul Democrat avea în Sibiu, 19 primari. Până în 2004, democrații au rămas cu doar trei, restul trecând la PSD, partidul aflat atunci la guvernare.

Din 2004 până în 2008, 16 primari aleși pe listele PSD s-au transferat în timpul mandatului la PD.

Din 2008 nu a mai fost posibilă “migrația politică” a primarilor, consilierilor locali și județeni după intrarea în vigoare a noii legi a alegerilor. Primarii care demisionează din partid își pierde mandatul. Nu același lucru se întâmplă dacă partidul renunță la el.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

Tugui Petru, consilier local PNL Dumbraveni

Acum 14 ani

Articolul puncteaza bine problemele . Primul care ar trebui sa taca ar fi fostul presedinte PNL ,Eugen Mitea, care la alegerea viceprimarului in 2008 m-a amenintat ca daca nu refuz postul de viceprimar voi avea de a face cu dânsul . La fel si D-nul prefect de la aceea data . Intradevar la D-veni din 2008 s-a facut o coalitie intre consilierii PD-L si unii PNL care acopera manevrele D-nei Irimie . Ar face f.bine sa plece la PD-L .
Raspunde

ioio

Acum 14 ani

Initiatorii dezastrelor ! PD-L
Raspunde

Lac

Acum 14 ani

Pai, decat sa stea la nimicul Cazan, mai bine la PDL.
Raspunde

petre

Acum 14 ani

e adevarat ca dna primar si-a pus silicoane in buze si in alte locuri???
Raspunde

virgil sas

Acum 14 ani

Are dreptate dl.Tugui,in ceea ce o priveste pe dna primar,numai ca el este prea prost sa poata inlocui pe cineva,in vreo functie importanta.
Raspunde

Dobreanu Mircea

Acum 14 ani

eu il las pe veterinarul Tugui,sa imi ia locul,numai cu o conditie,sa se castreze pe el...........................
Raspunde

Dur Traian

Acum 14 ani

Ce aveti cu colegul meu din USL,lasati omul impace,nu va mai puneti cu prostul ca are mintea odihnita,nu-l mai enervati ca il porneste singele pe nas,apropo stiti ca nevasta omului a dat concurs pentru un post de 2 ori,a fost singura candidata si nu a luat decat locul 2 !!!!!!!!.......cred ca sunt o familie de prosti.
Raspunde

george

Acum 14 ani

cred ca altcineva a scris mesajele d-lor Sas si Dobreanu pentru ca sint prea prosti ca sa deschida un PC , darmita sa si mai si scrie ceva . Lumea e plina de pupincuristi nu mai era nevoie de inca doi , mai ales al doilea care este un dezastru pentru D-veni , mai bine statea la sanatoriu pe undeva
Raspunde

ptr. cel de la punctul 5

Acum 14 ani

fute macar 1/2 cit Tugui si o sa fi cel mai fericit ,iar pompierul de la primarie poate nu sta bine cu furtunul si trebuie ajutat . FRAIERE !!!!!!!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus