Sâmbătă,
13.09.2025
Ceata
Acum
13°C

Efectele electorale 2008 in Sibiul 2012 - 2014: 28 de milioane de euro in plus la salariile profesorilor neplatite integral pe un an si trei luni

 

Aproximativ 4.500 de profesori sibieni vor primi, în următorii trei ani, 121 de milioane de lei în plus la salariu – asta în condițiile în care, în acest an, pentru toți profesorii preuniversitari fondul de salarii este de 139 de milioane de lei. Banii au fost câștigați după ce, la nivel național, au fost demarate acțiuni în instanță pentru neaplicarea legii de mărire a salariilor profesorilor cu 50%, lege promovată ”forțat” în timpul anului electoral 2008, în care actualul partid de guvernământ era în opoziție și cerea vehement mărirea salariilor dascălilor guvernului liberal din acea vreme.
”Este o sumă fantastică. La nivelul județului Sibiu suma definitivă rămasă în urma sentințelor este de 121 de milioane de lei. Pe anul 2011, suma alocată pentru profesorii preuniversitari este de 139 de milioane de lei. Deci e o sumă fantastică”, a calculat directorul Finanțelor sibiene, Grigore Popescu. El spune că a prezentat situația și șefului Inspectoratului școlar județean Sibiu. ”Am înaintat domnului inspector general această sumă pentru că trebuie să facem demersuri pentru salariile profesorilor la anul, împreună. E bine să știm ce ne așteaptă. Va fi o cheltuială în plus”, a mai spus Popescu.
Cele 121 de milioane de lei vor fi plătite profesorilor sibieni eșalonat, în următorii trei ani, începând cu 2012. Sumele reprezintă banii pe care dascălii sibieni ar fi trebuit să îi încaseze în perioada 1 octombrie 2008 – 31 decembrie 2009, perioadă în care ar fi trebuit să își facă efectul normativele prin care profesorilor le-a fost aprobată o creștere salarială de 50%.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 562

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus