Biciclete, cărți și alte zeci de premii vor fi oferite de Agenția regională pentru protecția mediului Sibiu, în cadrul unui concurs dedicat elevilor sibieni și organizat în parteneriat cu Direcția Silvică și Inspectoratul școlar județean Sibiu.
”Creații din materiale refolosibile, în scopul protejării resurselor naturale” este atât numele, cât și tema concursului care se va desfășura în perioada 18 mai – 6 iunie, pe patru categorii: preșcolari, elevi clasele I – IV, elevi clasele V-VIII și elevi clasele IX – XII. La fiecare categorie, organizatorii vor oferi câte șase premii ”substanțiale”. ”Vor fi premii menite să fie atractive pentru tineri, de genul bicicletelor. Ideea acestui concurs este legată de faptul că anul 2011 a fost declarat, la nivel mondialm Anul Pădurilor, pentru a sublinia nevoia conservării și protejării pădurilor”, spune Daniela Stoica, director executiv al ARPM Sibiu.
Elevii se vor putea înscrie în cadrul acestui concurs la unitățile de învățământ de care aparțin până pe 23 mai. În următoarele două zile, cadrele didactice ale școlilor sau grădinițelor unde există lucrări înscrise vor efectua o preselecție a ”conceptelor” elaborate de elevi. Între 26 și 27 mai vor fi înscrise la ARPM Sibiu lucrările selectate de cadrele didactice, iar până la finalul acestei luni vor fi alese lucrările ”finaliste”. Premierea celor mai bune va avea loc în cadrul unei festivități organizată la sediul Inspectoratului școlar județean Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 336
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Q
Acum 7 ore
Newman
Acum 7 ore
Ron
Acum 8 ore
Eu
Acum 9 ore
Emil