Liderii asociaţiilor de revoluţionari din centrul României au remarcat că, la Sibiu, principala problemă a celor care au luptat pentru înlocuirea regimului ceauşist este relaţia cu administraţia locală.
Revoluţionarii din zona de centru a ţării, s-au întâlnit, azi, la Instituţia Prefectului, cu secretarul de stat pentru problemele revoluţionarilor, George Costin (foto dreapta), şi cu Raymond Luca (foto mijloc), preşedintele Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989. În faţa celor doi, revoluţionarii sibieni s-au plâns că Primăria Sibiu nu îi bagă în seamă.
“Dacă în celelalte judeţe relaţia este mai strânsă, aici toate organizaţiile de revoluţionari au ridicat această problemă, că Primăria Sibiu nu oferă sprijin revoluţionarilor. Ȋn Sibiu au murit 99 de oameni, nu e vorba de un număr deosebit, care să creeze un impact economic”, a spus Raymond Luca. În urma discuţiilor cu revoluţionarii sibieni, el a caracterizat relaţia cu Primăria Sibiu drept una „puţin transparentă”.
De cealaltă parte, George Costin, astfel de întâlniri regionale sunt necesare în urma demarării unei ample acţiuni de verificare a dosarelor depuse pentru eliberarea certificatelor de revoluţionar. “Tema întâlnirilor a fost aceea de a identifica problemele cu care se confruntă revoluţionarii şi găsirea de soluţii pentru acestea. Ne-am întâlnit pentru a prezenta activitatea instituţiilor, pentru a prezenta cu ce se ocupa Secretariatul de Stat, dar şi pentru a lua contact direct cu oamenii”, a spus George Costin.
Potrivit lui Raymond Luca, pâna acum s-au anulat 39 de certificate preschimbate. Acestea aparţineau oamenilor care fie au făcut poliţie politică, fie au luptat împotriva revoluţiei.
Ȋntâlnirile revoluţionarilor sibieni vor avea loc din trei în trei luni, iar la fiecare întâlnire vor fi prezentate rapoartele de activitate ale comisiei parlamentare, vor avea loc discuţii şi se vor ridica probleme.
Petruț Popelcă
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Cornel Sibianul
Acum 12 ore
Ada
Acum 12 ore
Ioan Rotar
Acum 12 ore
Rotar
Acum 13 ore
EVREU