Luni,
18.08.2025
Ploi Usoare
Acum
19°C

AIOS si Orasului Copiilor

Mâine va fi decernată cheia oraşului şi vor fi premiați câştigătorii proiectului ”Sibiul, Oraşul Copiilor”, după o ultimă etapă a concursului. Scopul acțiunii organizate de Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului este de a educa şi informa micii sibieni în legătură cu elementele esenţiale ale istoriei, geografiei şi culturii Sibiului
"Am iniţiat acest proiect împreună cu Biblioteca ASTRA, proiect ce se află deja la a doua ediţie şi pe care dorim să îl continuăm şi în anii următori. Partenerii noştri financiari în realizarea acestui proiect au fost societăţile SC Jifa SRL şi SC Decohobby SRL. Am invitat în această experienţă de aprofundare a cunoştinţelor despre oraşul Sibiu patru clase ale scolilor nr. 4, ”Regina Maria” (fosta Şcoală nr. 5) şi Colegiului Naţional Octavian Goga (fosta Şcoală nr. 15)", susține coordonatorul proiectului, Răzvan Pop.
Din luna februarie, până în luna mai, le-au fost prezentate celor 110 elevi istoria oraşului, personalităţile cele mai importante ale Sibiului, geografia şi tradiţiile sale. Copiii au făcut și un tur al Sibiului în care le-au fost prezentate principalele monumente, principalele locaţii şi poveştiile ce le însoţesc. În penultima etapă a proiectului, elevii au fost supuşi unor teste de cultură generală asupra cunoştinţelor dobândite şi au fost organizate două ateliere, unul de desen şi unul de creaţie literară.


 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus