Degringoladă totală în fotbalul românesc. Scandalul licențelor din prima ligă, ce deja a afectat cinci echipe, Poli Timișoara, Gloria Bistrița, Craiova, Victoria Brănești și Urziceniul, a dat peste cap atât liga I dar și seria Vest al ligii secunde, din care face parte și Voința Sibiu. Potrivit Federației Române de Fotbal, în urma retrogradărilor pe bandă rulantă din prima ligă, seria Vest va trimite în prima divizie trei echipe, în loc de două. Astfel, chiar și matematic, deși mai este o etapă de disputat, în prima ligă vor promova Petrolul Ploiești, FC Bihor și Dacia Mioveni. În cazul în care Voința ar fi reușit să păstreze cadența în ultimele trei etape, s-ar fi aflat în coasta plutonului fruntaș și ar fi putut spera la o minune în ultima etapă. Pe de altă parte, județul Sibiu are de câștigat din acest scandal al licențierilor pentru că Gaz Metan Mediaș va juca în Europa League în sezonul următor. Găzarii au ocupat la final de campionat primul loc sub linia cupelor europene, retrogradarea Timișoarei aducând echipa de pe Târnava pe loc de Europa League.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Dacia Mioveni , Gaz Metan Mediaş , Poli Timișoara , Petrolul Ploieşti , Europa League , Voinţa Sibiu , Potrivit Federației Române , Victoria Brănești , Gloria Bistriţa
Vizualizari: 335


Ultimele comentarii
Acum 13 ore
John
Acum 14 ore
Sibian
Acum 14 ore
Mno
Acum 14 ore
Emil
Acum 15 ore
Ultimii doi neuroni functionali ai Aurorei