Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
15°C

Un Festival cat un oras

Și în acest an, mai toate limbile pământului au urcat pe scenele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Sute de evenimente, zeci de spectacole și multă atmosferă de calitate. Pentru cei care nu au apucat să se bucure de evenimentul care an de an ocupă întreg orașul, Turnul Sfatului face, la cald, o scurtă trecere în revistă a ceea ce a meritat mai mult sau mai puțin în cele zece zile de festin al artelor vizuale la Sibiu.

Mai mult ca niciodată, parcă, FITS-ul de anul acesta a pus accentul pe spectacolele de teatru. Un imbold cât se poate de serios pentru sibieni să ia mai în serios ceea ce se întâmplă și la recent înființatul Teatru de balet. Una din cele mai interesante spectacole – încadrate, de altfel, la secțiunea spectacole-eveniment – a fost ”Perla”, al companiei israeliene Inbal Pinto and Avshalom Pollak Dance Company.

Deși a fost creat acum 12 ani, spectacolul a mustit de simboluri, imaginile onirice purtând spectatorii într-o lume a emoţiilor confuze: seninătatea copilăriei suprapusă peste grotescul cotidian al lumii reale sau amuzamentul infantil, ameninţat de sobrietatea deplasată a zilelor noastre.

Între cele mai impresionante spectacole de teatru de anul acesta – în care au lipsit, în continuare, nume precum cel al ucraineanului Andryi Zholdak – nu poate trece neremarcată interpretarea actorilor belgieni care au pus în scenă „Tristeţile căpcăunilor”. Îndrăzneala de a aborda un subiect atât de actual precum cel al alienării juvenile în faţa asaltului tehnologiei a luat chipul unui spectacol cu o atmosferă apăsătoare. Decorul minimalist a lăsat loc jocului actoricesc bazat pe emoţie pură. Prim-planurile imens proiectate ale unor tineri răpiţi de lumea virtuală au amplificat violenţa sonoră a dezlipirii unor suflete de societatea caldă în care regăsim, de obicei, tihna vieţii cotidiene.

Au fost și rele

Nu a curs numai lapte și miere. Ca în fiecare an, festivalul a avut și spectacole slabe, genul de spectacole care-ți rămân în minte prin umbra de dezamăgire pe care au lăsat-o asupra ta. ”Ecoul tăcerii”, al lui Yukio Suzuki, a fost un astfel de spectacol. El pornește de la sunetul nedefinit pe care-l auzi chiar și atunci când te aflii în cea mai mare liniște. Iar regizorul s-a gândit să transpună acest lucru în scenă oferindu-ne o muzică de genul bruiajului de la radio când nu prinzi niciun post. Totul în timp ce un dansator încerca prin mișcări nedefinite să dea o formă muzicii. După 25 – 30 de minute, interpretarea scotea lumea afară din sală mai rapid ca o bombă ascunsă între scaune. Am văzut oameni care se țineau cu mâinile de urechi sau oameni efectiv fugind din sală pentru a scăpa de sunetul extrem de greu de suportat. Ca argument suprem, vă mai spun că marele critic George Banu se înghesuia să iasă, da, se înghesuia, pentru că se făcuse coadă la ieșire. Spuneți-le avangardiști, avansați, experimentali, spuneți cum vreți, dar au fost insuportabili.

Un alt spectacol ce a început cu o sală plină și s-a încheiat cu câțiva oameni pe scaune a fost cel a grecilor de la Art Syndicate și spectacolul lor „Iubire artificială”. Un text, poate bun la vremea lui, citit în greacă printre plescăituri de mâncare în fața unui ecran difuz-abstract. Nimic nu te ținea legat de scenă, de ce se întâmplă acolo, nici modul static de reprezentare, nici decorul indefinibil proiectat pe un crearșaf și nici textul. Când ai de ales între alte 2 sau 3 spectacole ce se desfășoară la aceași oră, îți permiți să fii mofturos. Iar grecii parcă te invitau să faci ceva.

Lista ar putea continua cu alte câteva exemple.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

dupa gust!

Acum 14 ani

Mie mi-a placut Yukio Suzuki. La final s-a aplaudat intens. Au plecat citiva, dar au ramas mai multi. Foarte speciala reprezentatia si intr-adevar nu pentru oricine.
Raspunde

spectator

Acum 14 ani

Dar asta e intentia festivalului, teatru pentru toate gusturile !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus