Marți,
30.12.2025
Cer Senin
Acum
-7°C

Cinci persoane au murit in urma coliziunii frontale intre un autocar Atlassib si un camion sloven

Cinci persoane au murit şi altele au fost rănite, marţi, în urma coliziunii frontale dintre un autocar românesc şi un camion sloven pe autostrada M70 din Ungaria.

Patru cetăţeni români şi şoferul unui TIR slovac şi-au pierdut viaţa în accidentul din Ungaria, iar alţi 23 de români au fost răniţi, fiind transportaţi la spital, a declarat, marţi, pentru Mediafax, ataşatul de interne al României la Budapesta, Ion Benţe.
Conform sursei citate, accidentul s-a produs la ora locală 4.50 (5.50 ora României), în Ungaria, în apropiere de graniţa cu Slovenia, când un autocar aparţinând firmei Atlassib a intrat în coliziune cu un TIR înmatriculat în Slovacia.
Autocarul românesc efectua o cursă pe relaţia România- Spania.
Directorul Atlassib, Daniel Micu, a declarat pentru Mediafax că autocarul se îndrepta către Spania şi transporta pasageri din toate oraşele mari din România.
"Autocarul a ieşit aseară (luni - n.r.) din ţară pe la Arad şi se îndrepta către Spania. De la Bucureşti până la Arad autocarul a preluat pasageri din toate marile oraşe", a declarat Micu.
Acesta a precizat că un alt autocar al firmei a plecat către locul accidentului pentru a prelua ceilalţi pasageri.
În urma impactului, şi-au pierdut viaţa doi şoferi români şi doi pasageri ai autocarului românesc, precum şi şoferul TIR-ului.
Potrivit lui Ion Benţe, au fost rănite 23 de persoane din autocarul românesc, care au fost transportate la spitalul din localitatea Nagykanizsa, urmând ca în funcţie de gravitatea leziunilor să se decidă dacă rămân la această unitate medicală sau dacă sunt transferate la alte spitale.
Oficiali din cadrul Ambasadei României la Budapesta au plecat spre locul accidentului, pentru a acorda asistenţă consulară.
În autocarul românesc se aflau 40 de persoane - doi şoferi şi 38 de pasageri.
Şeful poliţiei locale, Janos Tiborcz, a declarat că accidentul s-ar fi produs după ce autocarul românesc a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu un TIR înmatriculat în Slovenia.
 
foto:  MTI/Varga György - http://kepek.origo.hu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

26 comentarii

...

Acum 14 ani

fantastic :|
Raspunde

icebox

Acum 14 ani

de cate ori am intalnit atlasib sau transmixt pe sosea (sau am calatorit cu ei) au facut ceva similar: depasiri neasigurate, sau mai rau depasiri unde vedeau clar ca nu e loc dar au mizat pe faptul ca celalalt va opri. Sunt inconstienti criminali.
Raspunde

xx

Acum 14 ani

asa sunt in general soferii romani. nu conteaza ca sunt de la atlassib sau de la alta firma. volanul este o prelungire a barbatiei si se comporta ca atare.
Raspunde

Gogu de la scularie

Acum 14 ani

Stapinul transportului rutier de persoane ar trebui sa fie luat la purecat de organele competente,pentru ca soferii lui cu acordul conducerii conduc multe ore,si asa pun in pericol vietile pasagerilor,care oricum nu conteaza prea mult pentru ilie si acolitii.Multi conduc pe fals,au discuri pe alte nume si apoi si le pun pe ale lor,asta fara asi face odihna. Poate cei din UE isi dau seama si le refuza dreptul de a transporta calatori pe teritoriul UE,daca nu respecta legiile.
Raspunde

olimpiu

Acum 14 ani

bai, gogule, tu nu esti de la scularie, ci de la morga... bag sama ca si tu esti sofer dus cu pluta cum, din pacate, sunt mult prea multi, cu consecintele tragice cunoscute. cum pastele ma-ti poti afirma ca pentru conducerea firmei, pentru patron si acoliti (?) \"vietile pasagerilor (...) nu conteaza prea mult?\" du-te mortaciune si te\'npusca! te bucura tragedia asta, jegule! sictir, retardatule!
Raspunde

Eu

Acum 14 ani

Am auzit ca soferul ala venea din alta cursa din Spania, fara nici macar o zi de pauza a plecat din nou pe traseu. Fenomenal cum isi bate joc Carabulea de angajati si de legile din Romania. Ar trebui sa raspunde el.
Raspunde

Adrian

Acum 14 ani

Atentie !!! Autocarul implicat in accidentul din Ungaria de azi-dimineata plecase exact cu 23 de ore din Bucuresti intors imediat dupa o cursa de Spania cu aceeasi soferi !!! Directorul societatii Micu Daniel !!!! MINTE !!!! Au fost obligati sa se intoarca in cursa asa cum obisnuiesc in general cu soferii fara sa tina cont de siguranta atat a lor cat si a pasagerilor !!!
Raspunde

Gigi

Acum 14 ani

Oare cati oameni nevinovati trebuie sa mai moara cu autocarele lui carabucea,ca el si acolitii lui sa respecte legiile?In timp ce olimpiu si-o freaca cu grofu lui,facand pe sluga,soferii fac multe ore suplimentare fara sa se odihneasca si asa ajung oamenii nevinovatii la spital sau la morga. Mai astia care-i tineti partea baronulului(o nulitate) de ce nu le cereti voi scuze famililor celor morti pentru ca firma voastra nu respecta nimic? In schimb va place sa jigniti pe cei care scriu in contra mareluli cacasulea?Stiu ca sinteti angajatii lui de la tribuna care il pupati in dos toata ziulica sa va dea banutii.
Raspunde

Ostia voua

Acum 14 ani

TIR era sloven, inmatriculat in Slovenia, si sloven iera soferul. Nu slovac. In fiecara data cand intalnesc un buz AtlasSib injur foarte mult. Soferi vostri nu stiu ce sunt regulile bazilare al condusului. Soferi? Pardon, caini.
Raspunde

Daniel Micu

Acum 14 ani

Si daca intalnesc pe Daniel Micu... saracu de el.
Raspunde

remorca

Acum 14 ani

Sa nu uitam ca si remorca atasata in spatele autocarului face aproape imposibila evitarea unui accident la viteze mare. Sunt, se pare, singurii care tracteaza o astfel de remorca si asta din lacomia patronului
Raspunde

dodecaedru

Acum 14 ani

banuiesc ca Atlassib are o asigurare buna, asa cum se cere cand circuli prin Europa, si vor plati tuturor pagubitilor pentru nesabuinta si lacomia lor. Soferul probabil ca a adormit, sunt epuizati, mint la controale si asta numai pentu ca asa sunt instruiti si amenintati de conducere. Faptul ca conduc ca bezmeticii e numai in parte vina lor.
Raspunde

imi spuneti si mie

Acum 14 ani

cum se produce o coliziune frontala pe o autostrada???
Raspunde

tudor

Acum 14 ani

lui gigi-bigi:esti prostovan gramada, insule, iar comentariul tau plin de erori, exagerari, rautati si ura nu face nici 2 bani (ca, dealtfel, si micimea ta). ca si\'n alte dati, iti servesti si micul dejun, si pranzul, si cina din troaca, guit, guit godacule!
Raspunde

#tudor# vadim

Acum 14 ani

Deci au aparut tribunistii sa isi apere seful.Eu as propune sa-i trimita in excursie cu un autocar si sa puna ca sofer unul ce abia a venit din cursa din spania,ca doar e odihnit.Vezi cate accidente are la activ firma atlassib in care niciodata nu a fost de vina conducerea.
Raspunde

@15 #tudor#vadim

Acum 14 ani

dar exista si propunerea ca tu, ofticatule sa-i insotesti in excursia aia, numa\' sa ai cu tine un sul de hartie igienica si, la fiecare oprire la un grup sanitar, sa-i igenizezi, stii tu unde... m..e!
Raspunde

cetatean

Acum 14 ani

ADEVARAT CA CEI DE LA ATALASSIB SUNT COMPLET NESERIOSI .IN DATA DE 15 FEB AC. AM AVUT REZERVARE PT PLECARE IN SPANIA DIN BT NUMAI CA ATLASSIB-UL A UITAT CA TREBUIE SA VINA SA MA IA DE LA BOTOSANI LA ORA 23 MAI ASTEPTAM INCA IN TIMP CE AUTOCARUL ERA PLECAT DIN SV. DE VREO 1H. IN PLUS MI AU SPUS TELEFONIC CA SUNT IN PERICOL SA MI PIERD VALABILITATEA BILETULUI INTRUCAT NU M AM PREZENTAT LA ORA STABILITA .DUPA UN SCANDAL IMENS AU RECUNOSCUT CA NU AVEAU DE CE SA VINA LA BOTOSANI DOAR PT. O SINGURA PERSOANA .RUSINE ATLASSIB VA CRED IN STARE DE TOT CE I MAI RAU SI VINA ESTE EXCLUSIV A CELOR CE CONDUC ACEASTA COMPANIE .PENTRU NIMIC IN LUME NU VOI MAI APELE LA SERVICIILE ATLASSIB
Raspunde

cetatean

Acum 14 ani

ADEVARAT CA CEI DE LA ATALASSIB SUNT COMPLET NESERIOSI .IN DATA DE 15 FEB AC. AM AVUT REZERVARE PT PLECARE IN SPANIA DIN BT NUMAI CA ATLASSIB-UL A UITAT CA TREBUIE SA VINA SA MA IA DE LA BOTOSANI LA ORA 23 MAI ASTEPTAM INCA IN TIMP CE AUTOCARUL ERA PLECAT DIN SV. DE VREO 1H. IN PLUS MI AU SPUS TELEFONIC CA SUNT IN PERICOL SA MI PIERD VALABILITATEA BILETULUI INTRUCAT NU M AM PREZENTAT LA ORA STABILITA .DUPA UN SCANDAL IMENS AU RECUNOSCUT CA NU AVEAU DE CE SA VINA LA BOTOSANI DOAR PT. O SINGURA PERSOANA .RUSINE ATLASSIB VA CRED IN STARE DE TOT CE I MAI RAU SI VINA ESTE EXCLUSIV A CELOR CE CONDUC ACEASTA COMPANIE .PENTRU NIMIC IN LUME NU VOI MAI APELE LA SERVICIILE ATLASSIB
Raspunde

ilici caras

Acum 14 ani

carasulea si toti cei care-i tin isonul sint niste ofticosi si nulitati. Poate au norocul sa-i calce chiar un autocar al firmei lor sa vada cum e.
Raspunde

@19 carasu\' lu\' ilici

Acum 14 ani

bai berbecule, de fapt, tu nici nu exsisti, pentru ca, demult, mamitica ta te-a avortat in oceanul inghetat de tot, simtind ca vei fii,vesnic, un avorton, ca atare, stai dreacu\' acolo si taci, nu mai behai!
Raspunde

ilie

Acum 14 ani

Banuiesc ca te-ai uitat in oglinda cind ai scris comentariul.Vazindu-te pe tine insuti ti-ai facut descrierea.Eu zic sa mai incerci ca poti mai mult.
Raspunde

@21 ilie

Acum 14 ani

provoci mila, pocitanie, si, curand, vei ramane anchilozat, acolo, pe scaunul ala de pe care nu te scoli nici cand trebuie s-ti faci necesitatile... vai si-amar de viata ta de mizera!
Raspunde

ilie

Acum 14 ani

Ilie la puscarie.
Raspunde

@23 ilie

Acum 14 ani

nici in veacul alalalt, hiena! treci si fa-i o felatiune...
Raspunde

ilie

Acum 14 ani

Lasa ca felatiile i le faceti voi slugile.Nu o sa va ia nimeni locul,asa ca poti sta linistit.
Raspunde

flori

Acum 14 ani

eu am circulat foarte mult cu atlassib soferi conduc foarte repede am avut un sofer ce nu stia sa ajunga la pitesti lam andrumat eu de la sibiu
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus