Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

AGEA de la BVB pentru injumatatirea capitalului si fuziunea cu Sibex a fost amanata pentru sambata

 Şedinţa acţionarilor Bursei de Valori în care urma să se discute despre înjumătăţirea capitalului social, de la 76,7 milioane lei la 38,3 milioane lei, şi aprobarea de principiu a fuziunii cu Sibex a fost amânată pentru sâmbătă, din lipsă de cvorum vineri, la prima convocare.

Astfel, acţionarii se vor întâlni sâmbătă la ora 11:00.
În actul constitutiv al Bursei este prevăzut un cvorum minim de 75%, iar la AGEA de vineri au fost prezenţi acţionari care deţin doar 45,2% din titluri. Pentru şedinţa reprogramată este necesar un cvorum de minim 50%, transmite Mediafax.
Conducerea BVB a pregătit acţionarilor un material informativ prin care arată că înjumătăţirea capitalului reduce din "agresivitatea" competiţională a Bursei şi poate transforma BVB într-o "ţintă mai facilă" în cazul unei eventuale tentative viitoare de preluare şi "poate reprezenta un stimul suplimentar pentru potenţiale procese de fuziune".
"De asemenea, la un nivel sensibil mai redus al capitalurilor proprii, s-ar putea pune în discuţie în ce măsură BVB va mai considera oportun să susţină activitatea unor companii sau instituţii din «Grup» care înregistrează în mod tradiţional pierderi. Reducerea disponibilităţilor financiare ale BVB va diminua semnificativ veniturile financiare ale companiei. Astfel, pentru a menţine profitabilitatea, se creează o presiune suplimentară asupra managementului de a creşte veniturile operaţionale şi/sau de a reduce costurile (ceea ce va presupune foarte probabil, în lipsa unei abordări mai inovative, concedieri, reduceri de salarii/bonusuri etc.)", se mai arată în materialul informativ transmis de Bursă acţionarilor.
Reducerea capitalului social a fost solicitată în luna aprilie de mai mulţi acţionari, însă propunerea nu a fost inclusă de Consiliul de Administraţie al BVB pe ordinea de zi a AGA de la sfârşitul lunii, deoarece cererile acţionarilor respectivi nu au întrunit anumite criterii de "fond şi formă".
Ulterior, Consiliul de Adminsitraţie al Bursei a convocat o nouă AGA pentru 24 iunie în care să se discute solicitările acţionarilor.
Potrivit unor surse din piaţa de capital propunerea de diminuare a capitalului social ar fi fost prezentată în luna aprilie de fonduri administrate de Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, unele fonduri ale Erste Sparinvest, de preşedintele Asociaţiei Brokerilor, Dan Paul, dar şi alte firme de brokeraj şi bănci.
Pe ordinea de zi a AGA de vineri figura şi aprobarea de principiu a fuziuneii BVB cu bursa de la Sibiu. Propunerea a fost aprobată de acţionarii Sibex la finalul lunii aprilie, însă la Bucureşti nu s-a putut lua o decizie din lipsă de cvorum.
Administratorii BVB şi Sibex au decis la finalul lunii ianuarie să reia discuţiile cu privire la fuziune. Atunci, membrii celor două Consilii de Administraţie stabiliseră ca cele două pieţe să continue dezvoltarea pe segmentul principal - Bursa de la Bucureşti pe piaţa la vedere, iar cea de la Sibiu pe derivate. Totuşi, BVB a încercat să accelereze dezvoltarea şi pe segmentul de derivate.
Cele două burse au mai încercat o fuziune în perioada 2005 - 2006, însă proiectul a fost respins de acţionari, care nu s-au înţeles în privinţa conversiei de acţiuni.
Actualul capital social al BVB, de 76,7 milioane lei, este divizat în 7,6 milioane de acţiuni, cu o valoare nominală de 10 lei.
Structura acţionariatului Bursei de Valori nu mai este cunoscută de la listarea BVB în luna iunie a anului trecut, însă potrivit unor surse din piaţa de capital Erste Sparinvest şi Franklin Templeton deţin indirect aproape câte 5% din titluri. Un alt acţionar important al Bursei este SIF Moldova, care are un pachet de aproape 5%.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus