Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Castel de inchiriat, dar numai dupa ce s-a darapanat: cel de la Boarta

Unul din cele șase castele din județul Sibiu va fi scos la închiriere. Este vorba de Castelul Tobias, din satul Boarta, ce aparține de Șeica Mare. Monument istoric, construit în stil baroc în ultima parte a secolului al XVIII-lea, Castelul Tobias a adăpostit un Centrul de plasament o bună vreme. Din 2002, însă, după desființarea Centrului, Castelul a fost transferat în administrarea Consiliului Local Șeica Mare, în ideea de a fi folosit ca spații de învățământ. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, castelul fiind neutilizat și azi, dar intrând într-o stare tot mai avansată de degradare.
”Având în vedere că (...) se află într-o stare avansată de degradare, este necesară intervenția imediată pentru reparația acoperișului, a sistemului de colectare a apelor pluviale în vederea conservării”, arată reprezentanții Direcției Tehnice din cadrul Consiliului Județean.
Cum reprezentanții Consiliului Local din Șeica Mare nu au bani să îl reabiliteze după metodele speciale impuse de statutul de monument istoric, Consiliul Județean, proprietarul clădirii, este chemat să își dea acordul asupra concesiunii. ”Vă solicităm acordul dumneavoastră, în calitate de proprietar, pentru concesionarea imobilului menționat mai sus, în vederea reabilitării și valorificării acestuia”, se arată într-o adresă semnată de Nicolae Șușa, primarul comunei Șeica Mare.
De altfel, nici Ministerul Culturii nu are mare interes pentru Castelul din Boarta. Potrivit Repertoriului Arheologic Național, în care se arată că pentru monumentul din Boarta au fost operate ultimele modificări în 2009, Castelul Tobias este în proprietatea Oficiului pentru Protecția Copilului Sibiu,

Castelul Tobias nu este singurul din comuna Șeica Mare ajuns într-o stare avansată de degradare. Aproape complet distrus este și cel din Buia, la câțiva kilometri distanță, cunoscut în zonă drept Castelul lui Mihai Viteazul. Castelul din Buia a fost dăruit lui Mihai Viteazul în 1598 și a ajuns în proprietatea statului român după venirea regimului comunist. La câțiva ani după Revoluție, însă, din castelul din Buia au mai rămas câteva ziduri.

Potrivit Listei monumentelor istorice din România, în județul Sibiu mai există, în prezent, șase castele: Castelul Apafi, de la Dumbrăveni, Castelul lui Mihai Viteazul, din Buia, Castelul Brukenthal din Micăsasa, Castelul Tobias, din Boarta, și Castelul Turnu Roșu, din Boița.

Foto: ghidcazareromania.ro
 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Arici Pogonici

Acum 10 ani

Ey.... daca era biserica ortodoxa imediat se gaseau bani, nu numai pt. renovare ba chiar si pt. extindere.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus