Angelica Pinca și Silviu Borș s-au întâlnit, azi, pentru prima dată cu reprezentanții Consiliului Județean, instituție care coordonează activitatea Școlii populare de arte și meserii ”Ilie Micu”, respectiv a Bibliotecii județene Astra. Cei doi noi directori ai celor două instituții amintite au fost confirmați, prin votul plenului CJ Sibiu, în funcția de manageri pentru următorii trei ani. Alături de ei, au fost confirmați prin vot, în urma concursurilor, și Dragoș Varga – director al Centrului cultural interetnic Transilvania, respectiv Valeriu Olariu, director al CNM Astra.
”Mi-am dorit să câștig acest concurs, acest post, și sper că va fi un lucru bun atât pentru mine, cât și pentru tot ceea ce înseamnă cultură tradițională la Sibiu”, a spus Angelica Pinca.
Angelicăi Pinca i-a urmat Silviu Borș, cel care îi ia locul lui Ioan Onuc Nemeș în fruntea Bibliotecii județene Astra. ”Am experiență și în activitatea bibliotecilor, chiar la Biblioteca județeană Astra am lucrat mai bine de șapte ani. Mă bucur că am reușit să câștig acest concurs de proiecte la biblioteca unde m-am format ca bibliotecar și pornesc cu încrederea și credința că o să reușesc să fac treabă bună la această instituție”, a declarat Borș.
Dragoș Varga, cel care a câștigat conducerea Centrului cultural interetnic Transilvania și după o contestație depusă de Corvin Lupu și respinsă ulterior, a marșat pe ideea creării unei identități proprii a Centrului. ”Lucrez de peste 10 ani la Revista Transilvania. În ultimii ani am coordonat, alături de Radu Vancu și Silviu Borș, cam toate proiectele Centrului cultural interetnic Transilvania și tot ceea ce sper este ca pe viitor Centrul să aibă parte de un pic mai multă stabilitate. Vreau să mulțumesc Consiliului Județean pentru sprijinul acordat pe perioada interimatului. Nu a fost o sarcină tocmai ușoară și sper ca pe viitor să vă pot spune mult mai multe despre mine și despre centru”.
În fine, directorul CNM Astra, Valeriu Olaru, a venit și cu două publicații în fața consilierilor județeni. ”Îmi pare bine că pot să continuu, să duc mai departea CNM Astra cu toate problemele și realizările lui. O să vă cer sprijinul și în continuare”, a spus Valeriu Olaru. Acesta a prezentat și un ghid al celor mai frumoase 100 de muzee din Europa, ghid editat la Paris, care a ales din România un singur muzeu, respectiv cel din Dumbrava Sibiului. De asemenea, Olaru a prezentat și Ghidul verde Michelin, în care Muzeul din Dumbrava este cotat cu trei stele – maximul – în rândul obiectivelor turistice din țară.
Consilierul județean Adrian Besoiu a cerut noilor directori să își respecte obiectivele propuse în proiectele de management cu care au câștigat aceste funcții. ”Vă mai rog să nu așteptați ca noi să vă sărim în ajutor de fiecare dată. Vă rog să luați în calcul și aspectele economice și atragerea de fonduri”, a spus Besoiu. Președinte al Comisie de cultură din cadrul CJ Sibiu, Christine Manta Klemens, i-a asigurat pe noii directori de sprijinul instituției județene. ”Sper să nu regretați niciodată că ați făcut acest pas”, a mai spus Klemens.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Corvin Lupu , Ilie Micu , Radu Vancu , Dumbrava Sibiului , Valeriu Olaru , Consiliului Județean , Adrian Besoiu , Dragoș Varga , Silviu Borș , Christine Manta Klemens , Revista Transilvania , Angelicăi Pinca , Ioan Onuc Nemeș , Valeriu Olariu , Alina Angelica Pinca
Vizualizari: 434
Ultimele comentarii
Acum 38 minute
Gheorghe
Acum 39 minute
Un sibian
Acum 43 minute
Matei
Acum 46 minute
Ionică
Acum 50 minute
Plot twist