Cursul de formare a mentorilor, care se va desfăşura simultan în Sibiu şi Cluj-Napoca în iulie, august şi septembrie, reprezintă următoarea etapă a proiectului “Formarea profesorilor- mentori din învăţământul gimnazial”. Proiectul este impelementat de Universitatea “Lucian Blaga”, în perioada 1 septembrie 2010- 29 februarie 2012 şi cofinaţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 1 “Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltarea societăţii bazate pe cunoaştere”. În cadrul proiectului s-au derulat până acum cursuri de formatre în perioada 19 februarie- 30 aprilie 2011, în urma cărora un număr de 47 de formatori au obţinut competenţe specifice formatorilor de mentori. De asemenea, a fost elaborate studiul de cercetare privind competenţele pe care trebuie să le dobândească formatorii de mentori, curriculum-ul pentru formarea formatorilor cu opt competenţe, programele de formare a formatorilor de mentori şi suportul de curs pentru mentori. La finalul acestui curs, poeste 400 de mentori din învăţământul gimnazial (din regiunile de dezvoltare Centru şi Nord-Vest) vor obţine competenţele necesare statutului de mentor. Ocupaţia de mentor include un ansamblu de capacităţi necesare în diagosticarea stărilor educaţionale, prognozarea lor, în organizarea procesului instructive-educativ, în alegerea modalităţilor de evaluare, dar şi a celor de motivare a studenţilor pentru activitatea didactică viitoare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Fondul Social European , Lucian Blaga
Vizualizari: 318
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Gogu
Acum 13 ore
X-ulescu
Acum 13 ore
Gogu
Acum 13 ore
Kokos