Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Targ de case, in week-end, in Dumbrava

Complexul Naţional Muzeal ASTRA organizează o nouă ediţie a Târgului de case tradiţionale, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, duminică, 17 iulie 2011, începând cu ora 12:00.

Începând din anul 2009, în cadrul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului s-a organizat Târgul de case tradiţionale din România, cu scopul de a încuraja construirea, în zonele cu potenţial turistic, a caselor de locuit sau de vacanţă, după tiparele arhitecturale locale, cu folosirea materialelor de construcţie corespunzătoare zonei de proximitate, a tehnicilor locale de construcţie, izolaţie şi ornamentare.

Un alt argument a fost acela că, în cadrul programelor de finanţare cu fonduri europene nerambursabile, se acordă un anumit punctaj acelor proiecte care promovează valorile tradiţionale locale.

„Ediţia din acest an propune o abordare ce aparţine studenţilor la arhitectură din Iaşi, care evidenţiază valorile arhitecturii tradiţionale româneşti în cadrul expoziţiei de grafică ”Spatiul arhitectural tradițional românesc”. Cei care doresc să se inspire din planurile caselor româneşti tradiţionale pentru construirea unor locuinţe proprii vor putea achiziţiona broşura Monumente de arhitectură tradiţională în Muzeul ASTRA”, explică Ştefan Camelia, muzeograf în cadrul CNM Astra.

Foto: Casa memorială Avram Iancu, Stăneşti, Poiana Vadului, judeţul Alba

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus