Cea de-a cincea ediție a revistei Transilvania- dedicată în mare parte lui Emil Cioran - a fost lansată, ieri, împreună cu volumul „Biblioteca Centrală a Asociaţiunii. 1861-1950“, scrisă de Silviu Borş, noul director al Bibliotecii județene Astra.
Revista Transilvania cuprinde o serie de exegeze şi eseuri pe teme din cultura română, cu predilecţie din aria filosofiei. Materialele sunt redactate în limba originală a autorilor. Se pot găsi aici materiale atât în limba română, cât şi în limbile spaniolă, germană şi franceză. O parte însemnată din volumul revistei e dedicată lui Emil Cioran, cu ocazia aniversării în anul curent a 100 de ani de la naşterea sa.
Prezentarea revistei s-a făcut în simbioză cu lansarea volumului „Biblioteca Centrală a Asociaţiunii. 1861-1950”, al cărei autor e Silviu Borş. Lucrarea s-a materializat prin îmbunătăţirea tezei de doctorat a lui Borș, lucrare susținută magna cum laude în 2008. Volumul cuprinde o istorie mai puţin cunoscută a bibliotecii, scoasă la lumina tiparului prin multe ore de căutare în arhivele judeţene. O istorie inedită a supravieţuirii unui centru de cultură în vremuri de tranziţie.
La eveniment au participat şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Sibiu, printre care şi preşedintele acestuia, Martin Botesch.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Emil Cioran , Biblioteca Centrală , Consiliului Județean Sibiu , Silviu Borș , Revista Transilvania , Martin Botesch
Vizualizari: 304


Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Adi
Acum 5 ore
X
Acum 7 ore
Toto
Acum 7 ore
Un sibian
Acum 8 ore
Ina