Duminică,
14.09.2025
Cer Senin
Acum
21°C

Sa vorbesca cineva cu primarul, sa va stranga mizeria!

Intrarea în noul sediul al Direcției Județene pentru Tineret de pe strada Dorului se scaldă în gunoaie.

Treaba este cât se poate de simplă. Se dă o curte plină de societăți comerciale și instituții, precum Registrul Comerțului, pe lângă DJT, și doar câteva ghene de gunoi. Rezultatul este ușor de intuit. Gunoaie cât cuprinde, aruncate claie peste grămadă, în singurul loc mai de Doamne ajută! amenajat în curte. Trecem peste faptul că ar fi trebuit să fie în stare să se gospodărească de unii singuri și ne referim strict la aspectul fizic. Inutil să vă mai spun că la ce călduri au fost în ultima vreme locul nu doar că arată dezgustător dar mai și miroase de îți mută nasul. Un miros acru, de zeamă stricată combinat cu coji de lubeniță stricate. Ce impresie îi lasă imaginea alăturată unui părinte care vine la sediul Direcției Județene pentru Tineret să se intereseze despre posibilitatea de a-și trimite copilul în tabără? Că la DJT mizeria este la ea acasă și că înainte de a ajunge să vorbești cu oamenii care lucrează acolo trebuie să îți ții nasul până treci de gunoaie? Pe bună dreptate se laudă cei de la DJT că au printre cele mai moderne tabere din țară și că au reușit în doar câțiva ani să schimbe din temelii imaginea taberelor comuniste și ruginite cu unele noi și moderne, însă la ce bun dacă imaginea propriului sediu este astfel știrbită. Poate se găsește totuși cineva care lucrează la acele instituții cu intrare la domnul primar să îl roage să vină el să strângă gunoaiele de la intrare că nu are cine!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

un sibian

Acum 14 ani

Dupa stiinta mea orice Asiciatie de locatari sau Institutie, este obligata conform legii, sa aibe un contract de salubritate cu o firma autorizata. Deci daca tot intra cineva la domnu Primar, poate ii intreaba cu se castiga licitatiile de salubritate in Sibiu ... Nu cred ca e o sulutie sa strangem directori din acea cladire cu masinile personale si sa-i punem sa stranga gunoiele de acolo si sa le duca la groapa de gunoi.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus