„Arc peste timp” este sintagma sub care cadrele de poliţie judiciară, active şi în rezervă, s-au reunit astăzi, 29 iulie, la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu. Aceasta este prima întâlnire de acest gen organizată la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu şi a reunit aproximativ 80 de poliţişti, activi şi în rezervă. Această întâlnire a avut momente emoţionante, în care poliţiştii au adus un omagiu, au depus o floare şi au ţinut un moment de reculegere în memoria ofiţerilor de judiciar decedaţi, 2 dintre aceştia fiind şi eroi ai Revoluţiei din ’89, cât şi cu momente de aducere aminte şi întoarcere în timp la perioada în care ofiţerii de judiciar aflaţi acum în pensie au lucrat în această instituţie. În deschidere, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, comisarul de poliţie Tiberiu – Iulian Ivancea, a mărturist faptul că a primit cu multă bucurie propunerea grupului de iniţiativă de a organiza această întâlnire a generaţiilor de judiciarişti, precizând faptul că întreaga echipă de conducere a inspectoratului le apreciază profesionalismul, sesizând mutaţiile conceptuale, organizatorice şi structurale ce s-au produs în domeniul poliţiei judiciare, prin care au reuşit performanţa de a ridica profesia la rangul de măiestrie. Tuturor poliţiştilor judiciarişti aflaţi la pensie le-au fost înmânate diplome de excelenţă, iar lui mr (r) Gheorghe Bratu, cel mai vârstnic judiciarist, şeful inspectoratului i-a înmânat o diplomă de excelenţă însoţită de o plachetă, în semn de respect şi consideraţie pentru întreaga activitate desfăşurată. În final, actualul şef al Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu – comisarul şef de poliţie Bogdan Draşoveanu, a ţinut să le mulţumească poliţiştilor în rezervă pentru profesionalismul şi devotamentul cu care i-a învăţat „meseria” de judiciarişti pe cei tineri, asigurându-le astfel dezvoltarea profesională. Întâlnirea a fost apreciată de toţi cei prezenţi, fiind exprimată dorinţa de a fi permanentizată şi poate chiar extinsă şi la nivelul altor specialităţi poliţieneşti.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Serviciului Investigaţii Crimi , Iulian Ivancea , Județului Sibiu , Bogdan Draşoveanu , Gheorghe Bratu
Vizualizari: 645
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Ron
Acum 2 ore
Mariana Deacu
Acum 2 ore
BittDanman
Acum 2 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 2 ore
Gheo Poplaceanul